16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialGigi Becali vrea în libertate

Gigi Becali vrea în libertate

Gigi Becali, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, a depus, la sfârşitul acestei săptămâni, la Tribunalul Constanţa, o contestaţie la executarea pedepsei, primul termen în acest dosar fiind stabilit pentru 6 august.

La Tribunalul Constanţa a fost înregistrat, în 4 iulie, un dosar privind o contestaţie la executarea pedepsei depusă de către Gigi Becali.

Primul termen în acest caz a fost stabilit pentru 6 august.

Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanţatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.

El a depus, în timpul detenţiei, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum şi o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse.

Instanţa a respins şi cererea de întrerupere a pedepsei lui Becali pe motiv că acesta ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală la coloană.

Cele mai citite

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă