16.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialRusia amenință Republica Moldova şi Ucraina cu sancţiuni economice

Rusia amenință Republica Moldova şi Ucraina cu sancţiuni economice

Rusia va introduce "măsuri de protecţie" împotriva Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei dacă se va dovedi că acordurile de asociere pe care aceste ţări le vor semna cu Uniunea Europeană vor afecta economia rusă, informează b1tv.

"Imediat ce acordurile pe care partenerii noştri din zona de liber-schimb a CSI intenţionează să le semneze cu UE vor intra în vigoare, dacă vom vedea că există efecte negative, vom lua măsuri de protecţie în conformitate cu reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului", a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.

Republica Moldova, Ucraina şi Georgia vor semna vineri acorduri de asociere cu Uniunea Europeană.

"Vrem să vedem care vor fi consecinţele asupra relaţiilor noastre comerciale", a adăugat Lavrov.
 

Discuţii între UE, Rusia şi Ucraina sunt programate în iulie, pe tema efectelor semnării Acordului de asociere.

"Suntem pregătiţi să avem consultări în orice format", a dat asigurări Lavrov.

Cele mai citite

Dintre atâția ciocoflenderi politruci îngrijorați de soarta lui Piersic, în campanie, care va rămâne Buză umflată?

Ilustrație: Marian Avramescu Starea de sănătate a actorului Florin Piersic a devenit subiect arzător pentru ciocoflenderii aflați la putere, în aceste timpuri de campanie...

Dintre atâția ciocoflenderi politruci îngrijorați de soarta lui Piersic, în campanie, care va rămâne Buză umflată?

Ilustrație: Marian Avramescu Starea de sănătate a actorului Florin Piersic a devenit subiect arzător pentru ciocoflenderii aflați la putere, în aceste timpuri de campanie...

Comisia Europeană a înrăutăţit semnificativ prognoza privind deficitul guvernamental al României în 2024

Comisia Europeană a îmbunătăţit uşor, la 3,3%, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, graţie accelerării consumului privat şi veniturilor mai mari, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă