33.1 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSpecialCum și-l aminește Băsescu pe socrul său: Când vorbea despre mareşal îi...

Cum și-l aminește Băsescu pe socrul său: Când vorbea despre mareşal îi curgeau lacrimile

Fostul preşedinte Traian Băsescu, a declarat, vineri, că socrul său “a trăit frumos şi drept” şi că perioada cât a fost jandarm “i-a luminat viaţa”, informează Mediafax.

“Povestea din viaţa lui şi perioada cât a fost jandarm a fost perioada care i-a luminat viaţa, cred. A fost foarte lungă perioada aia şi când vorbea de mareşal îi curgeau lacrimile”, a declarat Băsescu.

Citește și: Socrul lui Traian Băsescu a murit

Fostul şef de stat a menţionat că socrul său îi povestea întâmplări din perioada celui de-al doilea război mondial la care a participat şi ca jandarm nu a ajuns până la Stalingrad, ci doar a fost în teritoriile recuperate de la ruşi.

“De multe ori îl însoţea pe mareşal în deplasările pe front. A fost un om care a avut o experienţă extraordinară şi se pare că marele lui regret a fost că după instaurarea comuniştilor nu a mai fost bună Armata Regală. A rămas extrem de legat de Jandarmerie şi participa cu multă plăcere la evenimentele Jandarmeriei organizate la Suceava”, a spus Traian Băsescu.

El a adăugat că Gheorghe Andruşca a fost un om care a trecut prin tot ce putea trece un om născut în 1919 şi că regretă că nu l-a invitat la Cotroceni de Ziua Naţională ca să nu dea naştere la discuţii şi din acelaşi motiv a refuzat propunerile de a-l ridica în grad de general în rezervă.

“Acum îmi pare rău că nu l-am invitat niciodată la Cotroceni de Ziua Naţională, exact ca să nu fie discuţii, şi propunerile de a-l face general în rezervă le-am refuzat, deşi au fost vreo patru propuneri ale Jandarmeriei. Am zis că toată lumea va spune că şi-a făcut Băsescu general socrul”, a spus fostul preşedinte.

Băsescu a adăugat că acesta a trăit “frumos şi drept”.

“Mă bucur că a fost lucid până în ultima clipă. Mi-aş dori să ajungem toţi la 96 de ani”, a mai spus Traian Băsescu.

Socrul lui Traian Băsescu, Gheorghe Andruşca, a murit, joi, la vârsta de 96 de ani şi urmează să fie înmormântat, sâmbătă, în cimitirul din cartierul sucevean Burdujeni cu onoruri militare, el fiind locotenent-colonel în rezervă.

Cele mai citite

Iohannis îl va primi pe președintele Italiei

Președintele Klaus Iohannis îl va primi mâine pe omologul său, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România, la...

Minele marine reprezintă un risc fatal pentru proiectul Neptun Deep, avertizează Greenpeace

Minele marine din Marea Neagră reprezintă un risc fatal pentru proiectul Neptun Deep, avertizează o analiză realizată de organizația de mediu Greenpeace. Situația din Marea...

Du-te – vino, în Consiliul de Administrație al TAROM

Anca Boagiu și Mihăiță Ursu au fost numiți din nou în Consiliul de Administrație (CA) al TAROM, după ce demisionaseră înainte de algeri, consiliul...
Ultima oră
Pe aceeași temă