14.4 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialADMITERE FACULTATE 2015 CLUJ. Modalitate INEDITĂ de admitere la Facultatea de Business....

ADMITERE FACULTATE 2015 CLUJ. Modalitate INEDITĂ de admitere la Facultatea de Business. Câți candidați și-au asigurat spatele

ADMITERE FACULTATE 2015 CLUJ. La Facultatea de Business a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj, 200 de elevi din clasele a XII-a și a XI-a au participat, în 25 aprilie, la un concurs de cunoștințe gratuit, prin care şi-au asigurat o metodă alternativă de admitere. Concursul a fost construit cu întrebări teoretice și practice de tip grilă cu o singură variantă corectă de răspuns, la disciplinele Economie sau Matematică.

Citește și: ADMITERE FACULTATE 2015 TIMIȘOARA. La cât se ridică taxa de înscriere la Universitatea de Vest și câte locuri sunt la BUGET și TAXĂ la fiecare facultate

Astfel, candidații care au obținut o notă peste 9, vor putea alege să fie incluși în clasamentul admiterii doar pe baza acestei note.

Totodată, elevii care au obținut note între 6 și 9 la concursul de cunoștințe, vor putea alege ca media generală de admitere să fie calculată cu 30% nota de la concurs și 70% nota de la examenul de Bacalaureat.

Citeşte şi: ADMITERE FACULTATE 2015. Încep înscrierile la Universitatea din Bucureşti. Câte locuri la buget şi taxă sunt scoase la concurs

De asemenea, dacă absolvenții examenului de Bacalaureat nu au participat la concursul de cunoștințe sau nu doresc să se țină cont de nota obținută, pot opta pentru admiterea bazată exclusiv pe media generală de la BAC.

Potrivit datelor transmise de Facultatea de Business, la solicitarea României libere, 41 de candidați au obținut note peste 9 la concursul de cunoștințe și 70 au obținut note între 6 și 9.

Citeşte şi: ADMITERE 2015 Universitatea din BUCUREŞTI. La ce facultăţi se intră cu media de la BAC sau EXAMEN. Câte locuri sunt disponibile

Metoda alternativă de admitere se desfășoară în premieră în acest an și a fost propusă de cadrele didactice ale facultății și aprobată de Consiliu, potrivit reprezentantului facultății, conf.dr. Valentin Toader.

Potrivit doctorului,  metoda alternativă de admitere are doar avantaje, între care se numără: „(1) stimulează competiția între elevii cu rezultate bune la învățătură, promovând performanță, (2) oferă elevilor posibilitatea de a alege să fie evaluați la o disciplină la care dețin cunoștințe de un nivel ridicat, (3) din punctul nostru de vedere, testarea s-a efectuat la disciplinele de economie și matematică, aceste tipuri de cunoștințe fiind necesare unui student la Facultatea de Business. Astfel, această metodă ne permite să identificăm studenți potențiali”, a spus Toader.

Citește și: ADMITERE FACULTATE 2015 CLUJ. La cât se ridică taxa de înscriere la Universitatea Babeș-Bolyai

Criteriile de departajare în caz de medii egale sunt nota obţinută la proba scrisă de limba şi literatura română, urmată de nota la proba scrisă a disciplinei de specialitate şi, în final, nota la proba scrisă a disciplinei la alegere din cadrul examenului de Bacalaureat.

Cu toate acestea, candidații care optează pentru specializările Administrarea Afacerilor şi Administrarea Afacerilor în Servicii de Ospitalitate, în limba engleză, trebuie să susţină o probă de competenţă lingvistică eliminatorie.

Metode alternative de admitere similare sunt organizate în Universitatea Babeş-Bolyai şi la alte facultăţi, între care se numără: Facultatea de Matematică şi Informatică, Facultatea de Fizică, Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică, Facultatea de Biologie si Geologie, Departamentul de Biologie, liniile română şi germană, Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Mediului, Linia maghiară de Filosofie din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Departamentul de Sociologie al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială şi Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor. 

 

 

Cele mai citite

Forumul Global al Democrației la București

Europuls – Centrul de Expertiză Europeană anunță lansarea celei de-a XII-a ediții a Forumului Eurosfat, care în acest an își va extinde sfera de...

Reorganizarea Termoficării în București: Soluția Firea

Contextul Problemei Termoficării în Capitală Problema furnizării apei calde și căldurii în București persistă de ani de zile, iar una dintre soluțiile propuse constant este...

Construirea unui loc de parcare la Brașov costă 20.000 de euro, anunță primarul

Construirea unui singur loc de parcare etajat, în Brașov, costă 20.000 de euro, a anunțat primarul municipiului, Allen Coliban. Primarul municipiului Brașov s-a referit la...
Ultima oră
Pe aceeași temă