2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialNu spălați carnea de pui înainte de preparare, recomandă experți britanici

Nu spălați carnea de pui înainte de preparare, recomandă experți britanici

Food Standard Agency din Marea Britanie îi avertizează pe consumatori să nu spele carnea crudă de pui. Motivul: prin spălarea cărnii de pui crude crește riscul contaminării cu bacterii Campylobacter. Apa contaminată cu bacterii ajunge pe mâinile și hainele celui care gătește, dar și pe vesela și accesoriile din bucătărie. Prepararea termică a cărnii este suficientă pentru a ucide microorganismele.

Alte recomandări privind prepararea cărnii de pui ar fi:

– când păstrați carnea de pui la frigider, asigurați-vă că este bine împachetată și nu curg lichide din ea, care ar putea contamina alte alimente.

– nu spălați carnea crudă, dar spălați-vă bine pe mâini și curățați instrumentele pe care le-ați folosit atunci când ați pregătit carnea.

– gătiți carnea uniform, pentru a nu exista părți care nu au fost tratate termic suficient.

Campylobacter este, potrivit BBC, cea mai comună cauză de toxiinfecție alimentară din Marea Britanie. Dintre simptome: diaree, dureri stomacale, febră și stare generală proastă. Boala durează câteva zile, dar poate duce la afecțiuni cronice: sindromul colonului iritabil sau o boală a sistemului nervos numită sindromul Guillain-Barre. Pentru categoriile de populație cu imunitate scăzută, infecția cu Campylobacter poate fi fatală.

Imagine:  Jeremy Keith / Flickr

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă