Pe 18 iulie, la ora 18.00, la Castelul Peleș se deschide seria manifestărilor EUROPAfest Summer Edition 2015, un festival cu 6 concerte de jazz și muzică clasică. Pentru seara de sâmbătă, organizatorii – jmEvents și Jeunesses & Dinu Lipatti, aduc împreună artiști prestigioși ai scenelor internaționale. Printre aceștia se numără și violonistul Remus Azoiței. Produs al școlii românești de vioară, stabilit în Anglia după terminarea studiilor la Juilliard School din New York, cea mai faimoasă școala privată de muzică din lume, el face parte azi din elita muzicii londoneze.
A concertat în săli prestigioase cum ar fi Carnegie Hall din New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Teatro La Fenice din Veneția și altele. Numit de revista britanică The Strad „un virtuoz incurabil cu suflet și tehnică fabuloasă”, violonistul Remus Azoiței vine la Sinaia și din dorința de a împărtăși tinerei generații din experiența sa concertistică vast