30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialDin tabără la spital. De ce au ajuns zece persoane la urgențe

Din tabără la spital. De ce au ajuns zece persoane la urgențe

Zece persoane, dintre care cinci adulţi şi cinci adolescenţi, care se aflau într-o tabără organizată la Moreni, judeţul Dâmboviţa, au ajuns de urgenţă la spital, miercuri, cu simptome de gastroenterită acută, informează Mediafax.

Cinci adulţi şi cinci adolescenţi cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani au fost transportaţi de urgenţă, miercuri, la Spitalul din Moreni, de către echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa şi ale SMURD.

Potrivit directorului medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa, Claudiu Dumitrescu, nouă dintre pacienţi sunt cetăţeni români, iar unul este cetăţean din Republica Moldova şi cu toţii sunt cazaţi într-o unitate în care este organizată o tabără în oraşul Moreni.

Cei zece au fost duşi la Spitalul din Moreni pentru analize medicale şi tratament. De aici, unul dintre ei a fost trimis la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, iar medicii de la Moreni au vrut să transfere şi alţi pacienţi către Secţia de boli infecţioase a Spitalului din Târgovişte, însă aceştia au preferat să rămână la Moreni, întrucât sunt din diverse zone ale ţării şi au ales să rămână în localitatea în care se află colegii lor, participanţi la tabără. După investigaţii şi tratament, ei urmează a fi lăsaţi să se întoarcă în tabără.

Cele zece persoane transportate la spital se află la Moreni pentru a participa la a doua etapă a concursului “Copii, salvaţi planeta albastră”, organizat de autorităţile din Dâmboviţa împreună cu două asociaţii, concurs la care sunt prezenţi profesori şi elevi din România, Republica Moldova şi Bulgaria, conform unor surse locale.

Până în prezent, nu se ştie ce au mâncat cele zece persoane care au avut nevoie de spitalizare şi urmează ca Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa să stabilească, în urma unei anchete, dacă este vorba despre un focar de toxiinfecţie alimentară şi care au fost cauzele îmbolnăvirii celor zece participanţi la concurs.

Cele mai citite

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Iohannis, la Consiliul European, unde se discută sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, mâine şi poimâine, la Consiliul European, la Bruxelles, printre subiectele reuniunii numărându-se sprijinul pentru Ucraina şi Republica Moldova, respectiv...

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă