Steaua este un club care are nevoie de un buget de 5 milioane euro anual pentru a supravieţui, însă patronul clubului, Gigi Becali, a spus că nu mai bagă bani şi că ia în calcul insolvenţa în următorii 2 ani. În cel mai negru scenariu Steaua va fi obligată să vândă mulți dintre jucători.
Lipsa unei participări în grupele uneia dintre cele două competiții europene intercluburi, mai ales Liga Campionilor, pentru doi ani la rând, ar putea fi fatală pentru Steaua. Becali a anunțat deja, după meciul cu Trencin de la București că dacă roș-albaștrii ratau calificarea în turul al treilea al Ligii Campionilor era foarte probabil ca clubul să intre în insolvență.
„Dacă ei nu produc bani, ei nu iau bani, eu bani de la mine nu mai dau. Eu vreau să muncesc pe bani, vreau bani, nu mai muncesc fără bani, să mai și plătesc de la mine, nu se poate”, a spus Gigi Becali după returul cu Trencin de la București.
Becali spune că în conturile Stelei există 10 milioane euro, bani care vor trebui să asigure bugetul pentru următorii doi, mai ales în condițiile în care el nu vrea să mai bage niciun ban din propriile fonduri. În schimb Becali a lăsat de înțeles că vrea să scoată bani de pe urma clubului.
Citește și Becali: „Aveam o intuiție că o să ne calificăm. Nu știu cum am luat golurile alea”
Becali continuă să „vopsească” jucătorii pe milioane de euro
În aceste condiții soluția pe care Becali se pare că a avut-o mereu, de altfel singura întrevăzută de el, este ca Steaua să continuie să cumpere jucători ieftini pe care apoi să-i vândă scump – o strategie care nu funcționează întotdeauna. El a adus din nou în discuţie această strategie în legătură cu transferurile lui Alibec şi De Amorim, de la Astra.
„La Becali semnezi pe cinci ani, că eu de aia îl iau, îl vopsesc şi îl dau cu 4-5 milioane. Şi pe De Amorim la fel. Vreau să-l vopsesc şi să iau 5-6 milioane pe el. Aşa fac eu, îi iau cu 500-600.000 şi îi dau cu 5-6 milioane.”
Steaua se bazează aproape exclusiv pe banii din drepturile de difuzare tv, circa 1,5 milioane euro (dacă ia titlul), bani din cupele europene și vânzarea de jucători.
Steaua omite însă alte surse importante de venit, care în vestul Europei (chiar și în campionatele mai slabe) sunt prioritare, cum ar fi abonamentele și pachetele create special pentru fani sau veniturile din marketing (în special vânzare de obiecte branduite).
Prețul vânzării de jucători ar putea fi unul prea mare și injust pentru ca Steaua să evite insolvența, în condițiile în care se pot găsi soluții demne de secolul XXI.
Conform lui Bobby Durbac, omul care a pus bazele unui departament de marketing la Steaua, după care a fost înlăturat, campioana României are un potențial de circa 1 milion de euro venituri din marketing. Făcând un simplu calcul Steaua ar putea asigura lejer un buget de 3 milioane de euro anual fără ca echipa să câștige vreun trofeu sau să evolueze în grupele cupelor europene.
Prioritar pentru campioana României ar trebui să fie rezolvarea situației cu marca Steaua București, deoarece capitalul de imagini pierdut o dată cu înstrăinarea siglei nu poate fi considerat neglijabil.
După ce a trecut de Trencin, cu scorul general de 4-3, Steaua urmează să o întâlnească pe Partizan Belgrad în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor.