20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Omul de afaceri Dan Adamescu, urmărit penal

UPDATE. Omul de afaceri Dan Adamescu, urmărit penal

UPDATE. Procurorii DNA au dispus urmărirea penală față de omul de afaceri Dan Adamescu, pentru dare de mită

”În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, suspectul Adamescu Grigore Ioan a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaţilor STANCIU ION şi ROVENŢA ELENA, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă, pentru ca în schimb, magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era suspectul Adamescu Grigore Ioan”, notează DNA într-un comunicat de presă.

Joi, 22 mai 2014, lui Dan Adamescu i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

”Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie„, mai transmite DNA.

Omul de afaceri Dan Adamescu s-a prezentat joi la DNA, fiind citat de procurori, transmite Mediafax. Audierile au loc după ce cu o zi înainte au fost făcute percheziţii la locuinţa şi la sediile unor firme ale sale, în dosarul în care patru judecători sunt acuzaţi că ar fi luat mită pentru intervenţii în dosare de insolvenţă. Judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, toţi de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a civilă, acuzaţi că primeau bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, au fost arestaţi preventiv, printr-o decizie luată marţi de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie. 

Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.Magistraţii ar fi cerut bani sau bunuri pentru a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor, pentru a decide privind modalităţile de înscriere la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari, pentru a desemna preferenţial administratori judiciari, pentru a atribui preferenţial dosare de insolvenţă sau pentru a-şi exercita influenţa pe lângă judecători de la diverse instanţe din Bucureşti şi din ţară, folosind informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător, au arătat procurorii în referatul cu propunerea de arestare. Insolvenţa FC Oţelul Galaţi, Piaţa de Gros, Rosegur şi Argirom International se numără printre dosarele în care judecătorii Mircea Moldovan şi Elena Rovenţa au intervenit, selectând şi desemnând în mod discreţionar lichidatorii judiciari, în schimbul unor favoruri, arată DNA.

Cele mai citite

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă