24.2 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecialBărbat urmărit internațional pentru trafic de carne vie, reținut în SIbiu

Bărbat urmărit internațional pentru trafic de carne vie, reținut în SIbiu

Un bărbat din municipiul Sibiu, urmărit internaţional pentru trafic de persoane, a fost reținut, luni, de polițiștii sibieni, relatează Mediafax. Bărbatul a racolat mai multe persoane de la un azil de noapte din oraş şi le-a transportat în Germania, unde le-a obligat să cerşească.

Pe numele bărbatului de 32 de ani, din municipiul Sibiu, Tribunalul Sibiu a emis mandat de arestare preventivă în mai 2012, fiind cercetat pentru trafic de persoane.

"Din cuprinsul mandatului rezultă faptul că, în perioada 2010 – 2011, urmăritul împreună cu alţi suspecţi au racolat mai multe persoane (inclusiv persoane cu handicap) de la un azil din municipiul Sibiu, cărora le-au propus să meargă în Germania, la muncă, cu promisiunea că le vor fi asigurate transportul, cazarea şi masa zilnică, precum şi un venit lunar de aproximativ 250 de euro. În Germania, victimele erau obligate să cerşească sub supravegherea directă a persoanelor cercetate în acest dosar, sumele de bani obţinute fiind însuşite de inculpaţi”, se arată în comunicat.

Bărbatul a fost reţinut în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sibiu.

Şase persoane sunt cercetate de procurorii DIICOT, fiind acuzate că au racolat persoane dintr-un azil de noapte din municipiul Sibiu, unele suferind de afecţiuni psihice, şi le-au dus în Germania, unde le-au obligat să cerşească, să se prostitueze sau să fure şi să predea zilnic 100 de euro.

În iunie 2012, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sibiu, anunţau că îi cercetează pe Ion Iacob, Violeta Iacob, Ion I. Iacob, Nicolae Zabar Iacob, Violeta V. Iacob şi Dorin Grigorescu, din municipiul Sibiu, pentru trafic de persoane.

Aceştia erau acuzaţi că, în perioada 2010 – 2011, au racolat mai multe persoane de la un azil de noapte din municipiul Sibiu, cu situaţie materială precară sau suferind de afecţiuni psihice, se arăta într-un comunicat de atunci al DIICOT.

"Sub pretextul oferirii unui loc de muncă, victimele au fost transportate în oraşul Duisburg, Germania, unde au fost obligate să practice cerşetoria, prostituţia sau să comită infracţiuni de furt şi să predea zilnic membrilor grupării suma de 100 de euro fiecare. Victimele erau ameninţate şi supuse unor suferinţe fizice în situaţia în care nu reuşeau să predea învinuiţilor sumele de bani pretinse", arătau procurorii DIICOT.

Totodată, în aceeaşi perioadă, cei şase au furat importante cantităţi de cupru, precum şi combustibil, din fabrici dezafectate sau şantiere din Germania.

Cele mai citite

Donald Trump a participat la o slujbă religioasă, alături de persoanele de culoare

În weekend, Donald Trump, împreună cu o serie de republicani, a participat la o slujbă religioasă într-o biserică din Detroit, cu enoriași de culoare. ...

O despăgubire pentru daune produse de furtună a depășit 400.000 de lei. Riscul de furtună este pe locul al treilea în privința daunelor aduse...

Riscul de furtună a urcat pe locul 3 în topul riscurilor care au generat cele mai mari pagube locuințelor, după incendiu și explozie, a...

Aurelian Pavelescu și-a anunțat candidatura la președinție

Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an. Acesta a arătat că va candida...
Ultima oră
Pe aceeași temă