15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialSâmbătă şi duminică, în parcul Herăstrău, se desfăşoară Festivalul Naţional al Organizaţiilor...

Sâmbătă şi duminică, în parcul Herăstrău, se desfăşoară Festivalul Naţional al Organizaţiilor Neguvernamentale din România

Cea de-a cincea ediţie a ONGFest – Festivalul Naţional al Organizaţiilor Neguvernamentale din România – va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, peste 130 de asociaţii din întreaga ţară participând la o manifestare care în acest an are drept mesaj eliminarea discursului instigator la ură.

Asociaţiile din întreaga ţară îşi prezintă astfel activitatea în faţa publicului. Paleta domeniilor de activitate este cât se poate de largă. Important este ca activitatea lor să fie cunoscută de toată lumea, explică organizatorii Festivalului – Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Ca în fiecare an, asociaţiile vor avea şi acum standuri proprii, unde vizitatorii pot primi informaţii despre activitatea fiecărui ONG în parte.

Publicul are ocazia să-i cunoască pe toţi în zilele de 9 şi 10 mai în parcul Herăstrău din Bucureşti, pe platoul aflat la intrarea dinspre piaţa Charles de Gaulle. Iar lumea nu ezită să vadă ce înseamnă fenomenul ONG în ţara noastră, având în vedere experienţa ediţiilor precedente, când s-au înregistrat peste 25.000 de vizitatori, spun organizatorii.

Evenimentele din parcul Herăstrău

Puteţi veni sâmbătă să vedeţi ce se întâmplă în parcul Herăstrău între orele 10.00 – 19.00, iar duminică de la 10.00 până la 18.00, conform programului deja anunţat. Se anunţă de pe acum felurite acţiuni menite să atragă publicul în universul ONG-urilor. De menţionat că întreaga manifestare este inclusă în pachetul de programe Fondul ONG în România, susţinut de Granturile Spaţiului Economic European (SEE) şi norvegiene din perioada 2009 – 2014. Dacă tot vorbim de program, nu trebuie uitat că sâmbătă seara sunt programate câteva concerte pe scena festivalului, totul culminând, de la ora 21.00, cu formaţia “Bere Gratis”.
Deschiderea oficială
Foarte importantă va fi însă şi ziua de 9 mai, când e programată deschiderea oficială a ediţiei din acest an a ONGFest, la Palatul Parlamentului. Va fi prilejul ca reprezentanţii ONG-urilor să spună ce au făcut până acum, dar mai ales ce au de gând să facă în continuare, fiecare pe domeniul său de activitate. La manifestare sunt invitaţi din alte nouă ţări. Se vor alătura şi companiile care, de-a lungul anilor, s-au implicat în diverse activităţi caritabile.

Respect faţă de diversitate
 
Cât priveşte zilele de 9 şi 10 mai, trebuie spus că, în cadrul ONGFest se vor desfăşura dezbateri legate de combaterea discursului instigator la ură. „Prin ONGFest 2014 susținem respectul față de diversitate. Fie că este vorba de diversitatea culturală, etnică, sexuală, religioasă sau de alte aspecte ce definesc identitatea umană. Credem în libertatea individuală şi colectivă, în exprimarea liberă a ideilor şi identității oamenilor. Prin ONGFest 2014 sprijinim cunoaşterea, recunoaşterea şi acceptarea modului de a fi al diferitelor grupuri sau comunități”, spun organizatorii..
 
 
 
 
 
 

Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă