11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialTVR va transmite meciul lui Lucian Bute. La ce oră trebuie să...

TVR va transmite meciul lui Lucian Bute. La ce oră trebuie să vă treziţi pentru a vedea partida de box

Postul public de televiziune a anunţat, vineri, că va transmite în direct, duminică, de la ora 05.00, meciul de box dintre Lucian Bute și italianul Andrea Di Luisa, care va avea loc la Montreal, în Centre Bell. În aceeaşi arenă, în 2007, Lucian Bute a câştigat titlul mondial, învingându-l pe columbianul Berrijo, deţinătorul centurii în acel moment. 

După un an şi şapte luni de absenţă din ringul de box, fostul campion mondial Lucian Bute va urca din nou în ring. În cazul în care va câştiga partida, Bute va avea şansa ca în următorul meci să lupte din nou pentru titlul mondial.

Lucian Bute, în vârstă de 35 de ani, are în palmares 31 de victorii şi două înfrângeri. Pugilistul român a avut cel mai recent meci oficial în ianuarie 2014, când a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal. Lucian Bute ar fi trebuit să boxeze, pe 6 decembrie 2014, cu argentinianul Roberto Bolonti, dar confruntarea a fost anulată după ce românul s-a accidentat la spate.

Di Luisa, în vârstă de 33 de ani, are în palmares 17 victorii şi două înfrângeri, dintre succese 13 fiind înainte de limită. Andrea Di Luisa a avut cel mai recent meci de box în decembrie 2014, când a câştigat titlul EBU-EU la categoria supermijlocie, învingându-l pe Roberto Cocco.

Partida va transmisă și în reluare, duminică, de la ora 17:15.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă