De curând a avut loc la Săpânța încă o ediție, cea de-a șasea, a faimosului festival de artă și tradiții populare „Lungul drum spre Cimitirul Vesel“. Manifestarea are deja o mulțime de fani de diverse naționalități, după cum s-a putut vedea în cele două zile de festival. Cu toții împărtășesc o dragoste comună, cea pentru Maramureșul tradițional.
Îmbrăcat în straie de sărbătoare, Maramureșul a fost adevăratul “star“ al manifestării, cu cântecele și jocurile sale, cu credințele, tradițiile și cu obiceiurile lui, cu slana și horinca sa, cu nevestele și fetele îmbrăcate cu fote colorate și împodobite cu zgărdane de mărgele și cu pruncii purtând mândri clopul pe-o ureche.
După mersul obligatoriu la „besearică“, localnicii și turiștii deopotrivă (cu greu îi deosebeai de altfel unii de alții, căci și vizitatorii s-au îmbrăcat cu portul tradițional săpânțean ca să nu strice „feng shui-ul“ locului) s-au adunat pe o pajiște mare, unde au încins și horele și cazanele.
Maestru de ceremonii a fost, ca în fiecare an, irlandezul Peter Hurley, un adevărat „elf“ al Săpânței, care a făcut multe lucruri magice pentru acest sat, printre ele numărându-se și acest festival. El i-a prezentat atât pe artiștii care s-au urcat pe scena din poiană, cât și pe meșterii populari de la care turiștii puteau face un „shopping“ de opinci, de cergi, de straițe, de ii, de covoare și de multe alte produse sută la sută „hand made“.
Întreaga pajiște era străjuită de un imens fus cu „țugurlăi“ (zurgălăi – n.r.) creat de o legendă a Maramureșului: celebrul Moș Pupăză. Cioplitorul în lemn Pătru Godja, zis Pupăză, din Valea Stejarului, este un mare meşter al troiţelor, al porţilor maramureşene și, nu în ultimul rând, al fuselor cu ţugurlăi. Acestea reprezentau în comunitatea rurală tradițională un simbol al iubirii şi al căsătoriei veşnice deoarece erau confecționate și sculptate cu migală de feciori pentru „drăguțele“ lor înainte de a le lua de soții. (Era, dacă vreți, pe post de inel de logodnă). Fusul cu țugurlăi devenea astfel prilej de mare mândrie pentru viitoarea nevastă, care avea cu ce se lăuda la șezătoare.
Moş Pupăză nu e faimos doar în Maramureș, căci el a colindat lumea în lung şi-n lat acompaniat de bota lui cea magică.
Bota nu este fermecată doar pentru că este cioplită chiar de el, ci pentru că are în interiorul ei o licoare în stare să încălzească creştinii pe vreme rea şi să le dezlege limbile: horincă din prună curată, cu care meşterul popular îi omeneşte pe toţi cei care au o căutătură blândă. Pe botă, Moş Pupăză a cioplit o vorbă înţeleaptă: „Cine be peste măsură e păcat s-o puie-n gură“.
Mulți dintre cei aflați pe pajiștea de la Săpânța au gustat din licoarea ascunsă în bota moșului și s-au lămurit că e cu adevărat fermecată.
La umbra uriașului fus cu țugurlăi creat de Moș Pupăză s-au creat probabil și câteva viitoare familii, căci mulți tineri veniți de prin satele din jur și de aiurea s-au întins la joc până în zori. Printre cei care au animat atmosfera s-au numărat nume mari ale cântecului popular în general și mai ales ale celui maramureșean: Gheorghe Turda, săpânțean get-beget, grupul Iza, Frații Bența, ceterașii Stan Gheorghe, Pop Ioan, Bodnar Ioan și Ion Moș, cimpoierul Ioan Stanciu, rapsodul Petru Bârlea, Voichița Șerba, Ileana Matus, ceterașii și fluierașii din Săcel. Ca semn că muzica tradițională este pe mâini bune, au cântat și grupurile de copii din Săpânța și din Remeți. Cu toții au fost de acord că: „Maramureș, plai cu flori, măi, dorule, măi, mândru ești în sărbători, măi, dorule, măi!“.
Publicul a avut parte și de un “fusion“ inedit. Muzicianul Mircea Florian a cântat împreună cu un grup de tulnicărese, iar momentul a fost într-adevăr de neuitat.
După ce în anii trecuți s-a făcut o înfrățire veșnică între o serie de artiști din Irlanda și confrații lor din Maramureș, anul acesta festivalul a avut un invitat special venit tocmai din Taiwan. Pe numele lui Wei Sung Lee, acesta a cântat la un instrument tradițional australian numit “didgeridoo“.
Festivalul s-a terminat parcă prea curând. Așa că pentru cei mai mulți vizitatori lung a fost drumul spre Cimitirul Vesel, dar și mai lung a fost cel de întoarcere acasă.
