36.9 C
București
luni, 10 iunie 2024
AcasăSpecialFOCAR de bovine cu boala limbii albastre, într-un sat din Botoșani

FOCAR de bovine cu boala limbii albastre, într-un sat din Botoșani

Un număr de 10 bovine din satul Bobulești din Botoșani au fost diagnosticate cu boala limbii albastre. În jurul focarelor s-a instituit o zonă de control de unde rumegătoarele nu pot ieși decât pentru abatorizare, informează Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), citată de Mediafax

Primele suspiciuni au vizat trei exploatații din localitatea Boboleşti, în apropiere de râul Prut şi de graniţa cu Republica Moldova. Ulterior prelevării probelor din aceste gospodării, medicul veterinar a recoltat eșantioane şi din alte gospodării care dețin bovine deoarece prezentau semne clinice similare.

Ulterior, au mai fost identificate şi alte animale infectate, până la această dată boala fiind confirmată la 10 bovine, în patru focare, din aceeaşi localitate (Bobuleşti).

În urma analizei probelor la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) s-a confirmat prezenţa virusuluiBoala limbii albastre și s-a identificat serotipul 4 care a circulat şi anul trecut pe teritoriul României.

Această boală nu afectează omul, dar produce pagube economice, din cauza restricţiilor aplicate mişcării animalelor.

În jurul focarelor s-a instituit o zonă de control de 20 km, fiind interzisă ieşirea rumegătoarelor cu excepţia animalelor destinate abatorizării.

Măsurile dispuse pentru controlul bolii sunt: punerea sub supraveghere oficială a exploataţiilor infectate, impunerea de restricţii de mişcare, inventarul tuturor animalelor susceptibile, stabilirea zonelor de restricţie, examinări clinice în exploataţiile cu animale susceptibile, recomandări privind distrugerea biotopurilor favorabile pentru culicoizi şi aplicarea de tratamente cu insecticide, supravegherea animalelor prin teste serologice şi virusologice, supravegherea entomologică, controlul mişcărilor de rumegătoare în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) 1266/2007 şi ale legislaţiei naţionale.

ANSVSA a notificat Comisia Europeană şi statele membre ale Uniunii Europene, dar şi Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animală (OIE), despre prezenţa virusului pe teritoriul României.

OIE anunță că Bluetongue (serotipul 8) a fost confirmată, în 11 septembrie 2015, la 27 de bovine și 6 ovine dintr-o fermă de 200 de ovine dar și 150 de bovine din Franța, țara unde virusul Bluetongue nu a mai fost depistat din 2010, iar în 10 septembrie 2015 au fost confirmate două cazuri de Bluetongue și la două bovine dintr-o fermă de 300 de capete din sudul Ungariei (Comitatul Tolna). Potrivit informării OIE, ultimul caz de Bluetongue în Ungaria a fost confirmat în ianuarie 2015.

Boala limbii albastre este cauzată de un virus din genul Orbivirus, care este transmis prin înţepătura unor specii de insecte hematofage, din genul Culicoides, şi nu prin contactul direct între animale.

Boala afectează rumegătoarele domestice și sălbatice (de cele mai multe ori oi, dar și vite și capre) şi are caracter sezonier. Mortalitatea este variabilă, în funcţie de situaţie, procentul de îmbolnăvire putând ajunge, uneori, la 100% din efectiv.

Din literatura de specialitate, reiese că o insectă hematofagă poate călători până la 1.5– 2 km/zi într-o zonă, iar în anumite condiţii meteorologice (vânturi predominante pe o anumită direcţie şi perioadă, în condiţii favorizante), insectele pot fi purtate la distanţe mult mai mari, ce pot atinge până la 200 de km/zi. În Europa, în momentul de faţă, se presupune că virusul circulă în mai multe zone din partea de sud a continentului, ca: Insulele Baleare, Sardinia, Sicilia, Corsica, în unele zone din Italia, Franţa și Ungaria.

Prevenirea bolii se face prin dezinsecţii periodice, pentru a distruge insectele hematofage care transmit boala.

Proprietarii de animale au obligaţia să anunţe imediat medicul veterinar de apariţia unor semne de boală la animale, a cazurilor de moarte suspectă sau despre tăierile de necesitate.

Cele mai citite

Venitul mediu în gospodărie a crescut cu 11%. Cât cheltuie în medie o familie pe lună

Veniturile totale medii lunare au fost de 7.175 lei pe o gospodărie în 2023 şi de 2.872 lei pe persoană, în creştere cu 11%,...

198 de evenimente outdoor susţinute de companii din 26 de ţări la a treizeci și una ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la...

Sibiu, 7 iunie 2024 - Peste numai două săptămâni dăm startul celei de-a 31-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. La...

Venitul mediu în gospodărie a crescut cu 11%. Cât cheltuie în medie o familie pe lună

Veniturile totale medii lunare au fost de 7.175 lei pe o gospodărie în 2023 şi de 2.872 lei pe persoană, în creştere cu 11%,...
Ultima oră
Pe aceeași temă