14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialUn număr de 25 de școli sunt în curs de avizare în...

Un număr de 25 de școli sunt în curs de avizare în Galați

A devenit o tradiție ca o singură dată pe an, la sfârșit de august și început de septembrie, autoritățile să vorbească despre școlile care nu primesc avize sanitare din cauza lipsei unor minime condiții de igienă.

Procentul de 22% din școlile gălățene care nu au obținut avizul, din articolul publicat zilele trecute, a nemulțumit pe responsabilii sistemului de educație, inclusiv la nivel de minister și pentru o cât mai fidelă redare a situației din rețeaua școlară din Galați publicăm și cifrele din raportul DSP Galați, care însă nu diferă de cele publicate deja.

Diferența este că din cele 436 de unități școlare, nu au obținut avizul 100, așa cum precizam și noi, diferența fiind că 25 dintre acestea sunt totuși în curs de avizare, iar la finalul acestei operațiuni procentul va fi de 17%. În cele două municipii, la Galați și Tecuci, nu dețineau avizul 16 unități școlare, dar 6 erau în curs de avizare. Principalele cauze pentru care nu au îndeplinit condițiile sunt „grădinițe la parter de  bloc”, infiltrații din precipitații prin tavane și pereți, lipsa circuitelor alimentare sau spații necorespunzătoare. În comunele gălățene, nu au aviz 84 de unități școlare, din care 19 sunt în curs de avizare.

Motivele pentru care aceste școli nu au obținut avizul sunt lipsa apei potabile, numărul insuficient de grupuri sanitare sau grupurile sanitare necorespunzătoare. 

Cele mai citite

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...
Ultima oră
Pe aceeași temă