23.6 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăSpecialJumătate din şcolile din Suceava NU au autorizaţie sanitară

Jumătate din şcolile din Suceava NU au autorizaţie sanitară

Mai bine de jumătate din şcolile din Suceava, adică circa 400 de instituţii, majoritatea din mediul rural, nu sunt autorizate sanitar. Aceste şcoli nu au apă curentă, iar toaletele sunt în curte, potrivit Mediafax

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Suceava, în judeţ sunt 794 de unităţi şcolare, din care 178 în mediul urban şi 616 în mediul rural, iar la începutul acestui an şcolar 293 dintre ele sunt autorizate sanitar, iar alte 80, care „au condiţii igienico-sanitare civilizate”, sunt în curs de autorizare.

Citeşte şi: Vaslui: Peste 110 elevi învaţă în şcoli cu risc major de PRĂBUȘIRE

Astfel, 47 la sută din unităţile şcolare sucevene sunt autorizate sau în curs de autorizare.

În ultimul an au fost autorizate sanitar 28 de unităţi, ceea ce a făcut ca procentul elevilor din judeţul Suceava care învaţă în spaţii şcolare autorizate sau în curs de autorizare să ajungă la 75.

Conform surselor citate, majoritatea unităţilor neautorizate sanitar sunt în mediul rural şi nu îndeplinesc reglementările în vigoare privind utilităţi, fiind vorba de circa 400 de şcoli care nu au apă curentă sau au toaletele în curte.

De asemenea, sunt neautorizate unităţile şcolare unde au început investiţii de modernizare în perioada 2006-2007, cu finanţare de la bugetul de stat, dar care nu au fost finalizate din lipsa fondurilor.

Cele mai citite

Ion Ceban respinge afirmațiile lui Ciprian Ciucu privind desemnarea lui Adrian Veștea și spune că nu are nicio implicare în criza politică din România

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a respins duminică afirmațiile făcute de primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, potrivit cărora ar fi aflat despre desemnarea lui Adrian Veștea...

Cod roșu de furtună în București. ANM anunță vijelii puternice, grindină și ploi torențiale

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică după-amiază o avertizare nowcasting Cod roșu pentru municipiul București, din cauza unor fenomene meteo severe. Alerta...

Noul control digital la frontierele UE prelungește așteptarea în aeroporturi

Implementarea sistemului Entry Exit System (EES) a dus la creșterea timpilor de verificare la intrarea în spațiul Schengen, iar unele aeroporturi europene raportează întârzieri...
Ultima oră
Pe aceeași temă