19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialPapa Francisc: Zidurile construite în calea imigranţilor vor cădea

Papa Francisc: Zidurile construite în calea imigranţilor vor cădea

Papa Francisc a declarat, referitor la la gardul metalic construit de Ungaria la frontiera cu Serbia şi pe segmente ale frontierelor cu România şi Croaţia, că zidurile construite pentru oprirea imigranţilor nu vor rezista, informează Mediafax

“Ştiţi foarte bine cum sfârşesc zidurile. Toate zidurile se prăbuşesc, astăzi, mâine sau după 100 de ani. Zidurile nu sunt o soluţie. Problema rămâne, însă creşte şi ura”, a declarat Papa Francisc, citat de site-ul agenţiei ANSA, la revenirea din Statele Unite.

Referindu-se la tema homosexualităţii, evitată în cursul vizitei în SUA, Papa Francisc a afirmat că funcţionarii publici au dreptul să refuze emiterea certificatelor pentru persoane de acelaşi sex chiar dacă legislaţia laică prevede astfel de uniuni civile.

“Obiecţia de conştiinţă trebuie să fie introdusă în orice structură juridică, pentru că este un drept”, a subliniat şeful Bisericii Catolice.

În urmă cu câteva săptămâni, Kim Davis, un oficial municipal din statul american Kentucky, a fost arestată preventiv pentru că a refuzat, din raţiuni religioase, să emită certificat de căsătorie unui cuplu homosexual.

Francisc a condamnat cazurile de pedofilie comise de membri ai clerului, catalogându-le drept “sacrilegii”.

Cele mai citite

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...
Ultima oră
Pe aceeași temă