Un incendiu izbucnit, în noapte de duminică sâmbătă spre duminică , într-un cartier din Cernavodă, a distrus 10 locuinţe.
Potrivit Ziua de Constanţa, flăcările au fost stinse după 6 ore. Conform purtătorul de cuvânt al Primăriei Cernavodă, Sorina Popa, familiile rămase fără adăpost au primit ajutor din partea autorităţii locale, fiind mutate în adăposturile sociale ale Primăriei, unde vor rămâne cazate până când le vor fi repartizate alte locuinţe sociale.
Citeşte şi: Muzeul Lemnului din Vama, salvat de pompieri după ce cabina unui TIR oprit în apropiere a luat foc
20 de familii au rămas fără adăpost în urma incendiului.
Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, flăcările au izbucnit puţin după miezul nopţii într-un cartier din Cernavodă, iar la locul intervenţiei s-au deplasat patru echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea şi un echipaj de intervenţie din cadrul CNE Cernavodă. Pentru că în cartierul Columbia nu există hidranţi, maşinile de pompieri au plecat la câţiva kilometri să realimenteze.
Pompierii au reuşit să stingă flăcările de-abia în jurul orei 6.30. Ei au stabilit că focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit la un cablu eletric defect de la unul din imobile, extinzându-se apoi şi la celelalte. În urma primelor estimări, valoarea pagubelor se ridică la 600.000 de lei.