15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialAlte două minute de dans pentru Gigi Căciuleanu

Alte două minute de dans pentru Gigi Căciuleanu

Gigi Căciuleanu Romania Dance Company va prezenta din nou „Un minut de dans sau Uf!!!”, pe 3 și 4 octombrie, la Teatrul Mic, la ora 20.00. Primele reprezentații au avut loc la începutul lunii septembrie, în cadrul Festivalului Internațional „George ­Enescu”, și au fost sold-out.

Gigi Căciuleanu a dansat pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creație coregrafică, „Un minut de dans sau Uf!!!”. Cel mai important coregraf de origine română, Gigi Căciuleanu, debuta acum o jumătate de secol ca dansator pe scena Teatrului Mic, sub îndrumarea lui Miriam Răducanu. De altfel, „Un minut de dans sau Uf!!!” îi este dedicat „Măiastrei”, așa cum o numește artistul pe Miriam Răducanu. „La fiecare reprezentaţie, coregraful şi compozitorul vor fi nevoiţi să-şi pună picioa­rele în apă rece pentru a produce de fiecare dată, în prezenţa publicului, complet altceva. Întreg spectacolul este conceput de fapt în jurul complicatului şi deseori «nebunului» proces creator necesar pentru a obţine chiar şi un singur minut de dans. Datorită acestei improvizaţii de fie­care seară, pentru a crea un minut de dans, spectacolele vor deveni cât se poate de diferite unul de celălalt. Și, prin urmare, fiecare spectacol va fi unic. O re-creaţie de fiecare seară, pentru spectator”, își explică Gigi Căciuleanu demersul.

Cele mai citite

Dan Petrescu, despre revenirea la CFR: “Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul”

Dan Petrescu, antrenorul legendar care se întoarce pentru al patrulea mandat la conducerea echipei de fotbal CFR Cluj, a subliniat într-o conferință de presă...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...
Ultima oră
Pe aceeași temă