9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialElevii reîncep luni cursurile. Structura anului şcolar şi programul examenelor

Elevii reîncep luni cursurile. Structura anului şcolar şi programul examenelor

Peste trei milioane de elevi vor reîncepe luni cursurile. Semestrul întâi, început pe 16 septembrie, va continua până în 31 ianuarie, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).

Copiii vor mai avea o vacanţă intersemestrială, din 1 până în 9 februarie. Al doilea semestru va începe în 10 februarie şi se vor încheia pe 20 iunie. Elevii vor mai avea o vacanţă, de primăvară, între 12 şi 22 aprilie, după a treia zi de Paşti.

Simulările la bacalaureat vor fi organizate în semestrul al doilea, atît pentru elevii de clasa a XII-a, cît şi, în premieră, pentru cei de clasa a XI-a. Tot în al doilea semestru se vor organiza şi  simulările de la sfârşitul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a.

Săptămâna dintre 7 şi 11 aprilie va fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare – “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Tezele vor fi susţinute, în semestrul al doilea, până pe 23 mai.

Vacanţa de vară va începe în 21 iunie, iar anul şcolar 2014-2015 va începe în 14 septembrie.

Anul şcolar 2013-2014 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 37 de săptămâni, dintre care 33 de săptămâni de cursuri şi patru săptămâni pentru examenul de bacalaureat. Cursurile pentru elevii care termină liceul în 2014 se încheie pe 30 mai.

Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, dintre care 35 de săptămâni de cursuri şi o săptămână pentru Evaluarea Naţională. Cursurile pentru elevii din clasa a VIII-a se vor încheia pe 13 iunie.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă