33.4 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăSportIonuţ Vulpescu, ales preşedinte al Comisiei pentru cultură şi educaţie a APCEMN

Ionuţ Vulpescu, ales preşedinte al Comisiei pentru cultură şi educaţie a APCEMN

Deputatul PSD Ionuţ Vulpescu a fost ales preşedinte al Comisiei pentru cultură şi educaţie a Adunării Parlamentare de Cooperare Economică la Marea Neagră.

Alegerea sa a avut loc în cadrul Comisiei de cultură a APCEMN, care se desfăşoară la Tbilisi, Georgia, informeză Agerpres.

“Activitatea Comisiei noastre este, după cum ştiţi, mai mult decât substanţială. Îmi voi tempera, de aceea, entuziasmul tineresc de a vă propune o multitudine de noi proiecte, în favoarea unei abordări, sper, mai înţelepte. Am, deocamdată, un singur proiect nou pe agendă, care este nou doar în măsura în care sintetizează şi coordonează eforturi care s-au făcut şi până acum, dar într-un cadru mai puţin organizat şi mai puţin orientat către reliefarea tezaurului cultural al Mării Negre. Sunt convins că mă veţi sprijini pentru ca Autostrada culturală a Mării Negre să devină o realitate şi forţa motrice care să facă să avanseze şi alte autostrăzi, cea economică înainte de toate”, a declarat Ionuţ Vulpescu.

Vulpescu a mai susţinut că România nu este nici cea mai mare, nici cea mai dezvoltată ţară de la Marea Neagră, dar este un pivot al stabilităţii în regiune, are legături excelente şi străvechi cu toate celelalte state membre şi reprezintă, alături de Bulgaria, un vector al regiunii în UE.

Adunarea Generală a APCEMN, găzduită de Georgia, a adoptat şi Raportul Comisiei pentru cultură, educaţie şi probleme sociale, precum şi o recomandare a acestei comisii, prezentată de deputatul PSD Ionuţ Vulpescu, privind patrimoniul cultural al Mării Negre şi conectarea lui la rutele turistice europene, se mai arată în comunicat.

 

Cele mai citite

MAE confirmă că un român a murit în inundațiile din Italia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat cetăţenia română a celei de-a treia persoane dispărute, şi ulterior găsită decedată, în urma inundaţiilor produse, pe 31...

FOTO. Accident între un autocar și un autocamion. A fost activat Planul Roșu

Un accident în care sunt implicate un autocar şi un camion s-a produs, în această dimineaţă, la Porumbacul de Sus, fiind activat Planul Roşu.Potrivi...
Ultima oră
Pe aceeași temă