19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Alegeri în Argentina: Conservatorul Muricio Macri a pus capăt guvernării Kirchner

VIDEO. Alegeri în Argentina: Conservatorul Muricio Macri a pus capăt guvernării Kirchner

Conservatorul Mauricio Macri a câștigat alegerile prezidențiale din Argentina și a pus astfel capăt celor 12 ani de guvernare Kirchner, după ce a pierdut primul tur în fața oponentului său. Primarul capitalei Buenos Aires, Mauricio Macri, în vârstă de 56 de ani, a obţinut 52,11% din voturile exprimate, în timp ce adversarul său, Daniel Scioli, candidatul coaliţiei de stânga, la putere, a obţinut 47,89% şi şi-a recunoscut înfrângerea, potrivit BBC News. 

Macri a dansat când a aflat că este președintele ales al argentinienilor, iar în discursul său le-a mulțumit membrilor echipei sale pentru susținere.

”Astăzi este o zi istorică. Marchează schimbarea unei ere. Suntem copleşiţi de emoţie. Mulţumim. Vă mulţumim că aţi crezut că noi putem construi Argentina pe care o visăm. Sunt aici pentru că voi aţi decis acest lucru”, a spus Macri, în fața a mii de susținători.

Sursa: Youtube/ Reuters

Mauricio Macri și-a construit campania pe lupta anticorupție și pe promisiuni că va aduce noi investitori pentru economia argentiniană.

Reforma economică este prioritatea numărul unu a președintelui Mauricio Macri, care însă nu a dezvăluit prea multe detalii în discursul pe care l-a susținut în urma victoriei obținute. Totuși, reformarea economiei nu este un țel ușor de atins, întrucât Argentina este divizată. Populația albă, de clasă mijlocie, își dorește un climat economic mai liberal, în timp ce clasa muncitoare și tinerii speră că avertizările privind reforma asigurărilor sociale și disponibilizările din sectorul bugetar nu se vor materializa, conform BBC News.

Cine este Mauricio Macri

Mauricio Macri, fiul unuia dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Argentina, a lucrat timp de mulți ani în sectorul afacerilor până să intre în politică. În 1991, Macri a fost răpit timp de 12 zile de o bandă de polițiști corupți care au cerut recompensă.

Patru ani mai târziu, a devenit președintele Clubului de Fotbal Boca Juniors, de unde a fost propulsat în politică. 

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

100 de arestați la Boston după o manifestație pro-Palestina

Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a...

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...
Ultima oră
Pe aceeași temă