31.2 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăInternaționalMoartea unui june-prim

Moartea unui june-prim

S-a stins din viaţă unul dintre cei mai fermecători actori ai scenei şi filmului românesc, Geo Costiniu.

A început să joace în producţii de televiziune încă de la vârsta de 8 ani, fiind considerat un actor foarte talentat, iar la 14-15 ani juca în spectacole la Casa Studenţilor din Bucureşti. În anul IV de facultate, a debutat pe scena Teatrului Bulandra din Capitală, sub îndrumarea regizorului Liviu Ciulei. După absolvirea facultăţii, unde i-a avut profesori pe Dem Rădulescu şi Octavian Cotescu, a fost repartizat la Teatrul Naţional din Iaşi, unde a jucat în anii 1973-1974.

Din 1974, a fost actor la Teatrul Giuleşti (actualul Teatru Odeon) din Bucureşti, pe scena căruia a interpretat numeroase roluri, în special de june-prim, în spectacole celebre, precum "Pălăria florentină", "Omul care a văzut moartea", "Patima roşie", "Marchizul de Sade".

A debutat în filme în anul 1972, în pelicula "Paraşutiştii", de Dinu Cocea. În 1978 a jucat, alături de Anda Onesa, în filmul lui Timotei Ursu "Septembrie", o superbă poveste de dragoste care l-a făcut celebru în rândul tinerilor spectatori, jucând acolo un adolescent rebel, neîmpăcat cu sistemul, cum rar vedeai în filmele comuniste.

Printre filmele în care a jucat se mai numără "Aştept provincia" (1995), "Neînvinsă-i dragostea" (1993), "Patul conjugal", în regia lui Mircea Daneliuc (1993), "Întâmplări cu Alexandra" (1989), "De ce are vulpea coadă?" (1988), "Nişte băieţi grozavi" (1987), "Un oaspete la cină" (1987), "Ora zero" (1979).

Deşi era în plină forţă creatoare, actorul se retrăsese de ceva vreme din lumina reflectoarelor, având probleme de sănătate. Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon, a declarat pentru MEDIAFAX că moartea lui Geo Costiniu este o mare pierdere pentru teatrul românesc: "Era suferind de ceva vreme. A fost un mare artist, un om bun şi un coleg minunat, care s-a îmbolnăvit. (…) Sunt foarte mâhnită. Era un actor şi un om minunat, dar uite că boala l-a învins".

Cele mai citite

CCR amână din nou verdictul în disputa privind OUG SAFE

Judecătorii constituționali vor relua analiza dosarului pe 23 septembrieCurtea Constituțională a României a decis să amâne, pentru a doua oară, pronunțarea asupra sesizării formulate...

Aurul pierde din avânt, iar petrolul schimbă perspectivele pieței

Prețul aurului a înregistrat o scădere, după avansul de peste 2% consemnat în ședința precedentăInvestitorii și-au mutat atenția către evoluția petrolului, care reaprinde...

Nicușor Dan: Sunt mulțumit spre foarte mulțumit de activitatea parchetelor

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este „mulțumit spre foarte mulțumit” de activitatea parchetelor, apreciind că, la șase luni de la numirea conducerii...
Ultima oră
Pe aceeași temă