20.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialComisia a propus respingerea proiectului de lege, lupta pentru Roşia Montană continuă

Comisia a propus respingerea proiectului de lege, lupta pentru Roşia Montană continuă

La începutul lunii septembrie, atunci când Victor Ponta anunţa că proiectul de lege Roşia Montană trebuie respins în Parlament, a fost un succes al protestatarilor. În absenţa reacţiei viguroase a străzii, proiectul ar fi devenit lege foarte repede, iar preşedintele ar fi promulgat-o bucuros. Acum, când Comisia specială a avizat negativ proiectul, nu mai sunt la fel de sigur că protestatarii au mai obţinut o victorie.

Nu putem fi atât de naivi încât să credem că au dispărut brusc toţi suporterii proiectului RMGC, cu atât mai mult cu cât în comisie nu s-a înregistrat niciun vot împotriva raportului negativ (doar două abţineri). Votul de luni a fost, de fapt, pentru o modificare de strategie. Proiectul încropit în august la ministerul condus de Şova avea hibe evidente şi s-ar fi împotmolit inevitabil la Curtea Constituţională. El va fi înlocuit cu unul “în stil european” – vorba consilierului Blănculescu – care nu va mai conţine referiri la Roşia Montană şi RMGC, ci va fi “un cadru legislativ general”. Atât de general, încât subiectul va fi “proiectele miniere auro-argentifere de interes public deosebit, prin care se înţeleg acele proiecte miniere prin care se extrag anual cel puţin 5 tone de aur”; de reţinut că Roşia Montană este singurul perimetru în care s-ar putea extrage anual peste 5 tone de aur.

Între timp, pe nesimţite, se fac demersurile necesare pentru ca proiectul să poată fi început fără a intra în coliziune cu diverse legi. Astfel, săptămâna trecută, în Comisia de Administraţie a Senatului a fost adoptat un amendament la Codul Silvic, propus de către senatorul PSD Mihai Vidu, care sună astfel: “În vederea implementării proiectelor miniere, titularii licenţelor de exploatare pot dobândi drepturi reale asupra terenurilor aflate în cadrul perimetrelor miniere de interes public deosebit, inclusiv de la formele asociative cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii 1/2000”. Sună cunoscut.

O dată cu adoptarea raportului negativ al Comisiei speciale începe o nouă etapă în lupta pentru Roşia Montană. Cei care sunt conştienţi de pericolele pe care le reprezintă exploatarea cu cianuri şi doresc o dezvoltare durabilă a zonei nu mai au acum un obiect imediat al protestului. Este adevărat că nu e de neglijat posibilitatea ca, în Camera Deputaţilor (cea decizională) să asistăm la o spectaculoasă răsturnare de situaţie, respectiv la un vot “după conştiinţa fiecărui parlamentar”, dar mi se pare puţin probabil. Desigur, mai rămân de cercetat eventualele ilegalităţi care s-au petrecut până în prezent, unele consemnate şi în raportul comisiei, inclusiv neregulile semnalate de către Ştefan Marincea, directorul demis al Institutului Geologic Român. Dar acestea nu ar trebui să distragă atenţia de la subiect.

Pe de altă parte, este greu de contestat necesitatea unei reglementări asupra condiţiilor în care pot fi exploatate minereurile existente. Până la urmă, o asemenea lege se va face. Ea ar putea fi o formă cosmetizată a proiectului din august, dar ar putea fi şi o lege cu adevărat bună. Societatea civilă n-ar trebui, în acest demers, să lase iniţiativa politicienilor, căci s-a văzut ce pot ei să producă. Soluţia ideală ar fi un proiect de lege scris de specialişti ai societăţii civile, eventual promovat ca iniţiativă cetăţenească, susţinut cu inteligenţă, prin acţiuni de stradă şi nu numai.

Abandonarea fără luptă a proiectului guvernamental de lege îmi aminteşte, păstrând proporţiile, dispariţia subită a comuniştilor şi a securiştilor la 22 decembrie 1989. Naivii care au dat crezare spectaculosului fenomen au fost nevoiţi să constate, după câţiva ani, că securiştii şi comuniştii puseseră stăpânire pe principalele pârghii de control economic şi politic ale ţării.

Cele mai citite

Zelenski face reproșuri partenerilor internaționali după atacul rusesc asupra Harkovului care a ucis șase persoane

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat joi un dublu atac rusesc cu 15 rachete asupra localităţii Liubotin şi a oraşului Harkov, în urma căruia,...

Săraci deși muncesc. Lucrătorii din România continuă să aibă cel mai mare risc de sărăcie din UE

România are cea mai mare rată a sărăciei în muncă din rândul statelor Uniunii Europene. Deși muncesc, românii prezintă un risc mai mare de...

Preşedintele Iohannis a semnat decretul pentru acreditarea lui Sebastian Mitrache ca ambasador al României în Arabia Saudită

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind acreditarea lui Sebastian Mitrache în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Arabiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă