31.2 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSpecialAustria, al doilea “investitor străin” în România

Austria, al doilea “investitor străin” în România

Pe 26 octombrie Austria îşi serbează ziua naţională. În această zi, în 1955, ultimul soldat străin a părăsit teritoriul acestei ţări, la zece ani după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, se arată într-un comunicat al Ambasadei Austriei la Bucureşti.

Deşi situaţia economică la nivel mondial este una dificilă, Austria continuă să fie unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali al României, ocupând a doua poziţie în ceea ce priveşte investiţiile străine.

Citeşte şi: Austriecii, chemaţi la urne duminică pentru a-şi alege parlamentarii

Astfel, în ţara noastră există peste 6.000 de companii cu capital austriac, iar circa 1.000 de investitori austrieci au creat peste 100.000 de locuri de muncă în România.

De asemenea, cele două ţări colaborează pentru a pune în aplicare politicile europene fiind parteneri în cadrul Strategiei Dunării, proiect ce reuneşte 14 state şi 120 de milioane de cetăţeni.

Cele mai citite

Moscova anunță interceptarea a sute de drone ucrainene, în timp ce atacurile dintre Rusia și Ucraina se intensifică

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că, în ultimele 24 de ore, aproximativ 340 de drone ucrainene au fost lansate către zona capitalei ruseAutoritățile...

Se încheie o epocă la naționala Franței! Zidane este pregătit să preia „Les Bleus”

Didier Deschamps este foarte aproape de despărțirea de naționala Franței, iar Zinedine Zidane este favorit să devină noul selecționer al vicecampioanei mondiale.Didier Deschamps se...

Ai șoareci sau șobolani în casă? Iată de ce Dr. Clean poate fi soluția potrivită

Știi senzația aceea neplăcută când auzi zgomote ciudate noaptea, prin pereți sau prin tavan, și nu îți dai seama exact de unde vin? Sau...
Ultima oră
Pe aceeași temă