Aproximativ nouă milioane de medicamente contrafăcute au fost confiscate în ultimele luni, în Asia, în cadrul unor operaţiuni coordonate de Interpol, anunţă organizaţia internaţională a poliţiei, citată de Mediafax.
Potrivit Interpol, valoarea celor aproximativ nouă milioane de medicamente contrafăcute este de 7 milioane de dolari (6,4 milioane de euro). Totodată, aproape 90 de persoane au fost arestate preventiv în cadrul operaţiunii Storm VI, efectuată în numeroase ţări din Asia.
Operaţiunea a vizat 500 de farmacii şi 100 de site-uri online pentru vânzarea de medicamente din Afganistan, Cambodgia, China, India, Indonezia, Laos, Malaysia, Myanmar, Pakistan, Filipine, Singapore, Thailanda şi Vietnam.
Medicamentele contrafăcute confiscate erau în principal antibiotice, pilule de hipertensiune şi de slăbit.