30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialŞcoala IAA de Marketing şi Comunicare începe înscrierile pentru Modulul 3 –...

Şcoala IAA de Marketing şi Comunicare începe înscrierile pentru Modulul 3 – Leadership

După succesul înregistrat de prima ediţie a Modulului 3 – Leadership al Scolii IAA, avem plăcerea să anunţăm deschiderea înscrierilor pentru cea de-a doua ediţie ce va debuta pe 19 noiembrie 2013. 

Modulul 3 – Leadership este un program de training intensiv adresat antreprenorilor şi managerilor din marcomm cu peste 7 ani experienţă şi care deţin poziţii de top management. Cursurile Modulului 3 urmăresc, în principal, dezvoltarea abilităţilor de leadership inspiraţional, gestionarea şi susţinerea inovaţiei, conducerea proiectelor de schimbare şi transformare, dar şi gestionarea aspectelor organizatorice şi de conducere a resursei umane.

Prima editie a Modulului 3 al Şcolii IAA de Marketing şi Comunicare s-a desfăşurat în perioada ianuarie-mai 2013. În cadrul primei ediţii, 32 de Top Manageri din România au beneficiat de un training intensiv după modelul celor mai renumite şcoli de leadreship creativ din Europa: Berlin School of Creative Leadership (Germania) , University of St. Gallen (Elveţia), University of Aix-Marseille (Franţa) şi University of Cambridge (Marea Britanie).

În cadrul acestui program cursurile sunt susţinute de profesori cu reputaţie internaţională, care predau la prestigioase şcoli de business din Europa: Stefan Krummaker, Jens Maier, Serge Oreal, Robert Weisz şi Olivier Tabatoni. Nu în ultimul rând, în cadrul acestui modul participanţii sunt implicaţi în unul dintre cele mai inovatoare şi provocatoare exerciţii de simulare de business din lume – Blue Ocean Strategy Simulation.

Cursurile celei de-a doua ediţii a Modulului 3 – Leadership încep pe 19 noiembrie şi se vor încheia în luna mai 2014

Pe parcursul modului, participanţii vor pregăti o teză finală, ce presupune prezentarea unei idei ce va duce la ridicarea standardelor de performanţă în industie sau în organizaţia din care fac parte.  

Numărul de locuri este limitat, fiind disponibile doar 24 de locuri în această ediţie.

Pentru inscriere sunt necesare următoarele documente:

·         CV-ul

·         Fişa de înscriere

·         Eseu pe tema  „Expuneţi observaţiile şi ideile voastre cu privire la modul în care aţi putea îmbunătăţi performanţele organizaţiei pe care o conduceţi sau performanţele industriei în care activaţi.” (aprox. 1 pagina).

Documentele de înscriere pot fi trimise până pe data de 26 octombrie către: laura.tampa@iaa.ro şi ruxandra.radu@iaa.ro.

Taxa de participare este de 7,500 Euro + TVA (pentru membrii IAA, plata integrală), 8,000 Euro + TVA (pentru membrii IAA, plata în 4 rate lunare egale) şi 10,000 Euro + TVA (pentru non-membri IAA).

Taxa de participare include şi costurile de cazare şi masa pentru cele 3 săptpămâni rezidenţiale ce se vor organiza în Sinaia în lunile noiembrie 2013, ianuarie 2014 şi martie 2014.

Extra Info

Şcoala IAA a fost prima structură de formaţie academică din România patronată de o organizaţie profesională, premiată la Congresul Mondial IAA cu distincţia de „Best Practice” şi este recunoscută şi acreditată de către IAA Educational Programs.

International Advertising Associtation este organizaţie tripartitã, un parteneriat strategic unic, ce apără interesele comune ale tuturor disciplinelor din întregul spectru al comunicărilor de marketing – de la clienţi şi agenţii de publicitate până la mass media. Este o asociaţie ce cuprinde toate disciplinele implicate în construirea unei mărci şi are o organizare globală, cu baze în 96 de ţări.

În România, IAA reuneste 120 companii, rolul său este să promoveze în standardele profesionale şi etice recunoscute în domeniul publicităţii.

Cele mai citite

Construcție filosofică

O condiție a vieții izbutite este cunoașterea realității în care se trăiește. Împărtășesc opinia că, printre formele spiritului, filosofiei îi revine să asigure reflecția...

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Șoigu și Gerasimov

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis marți mandate de arestare pentru fostul ministru al Apărării al Rusiei și șeful său de stat major militar,...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...
Ultima oră
Pe aceeași temă