23.6 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăSpecialPetrolul diminuează cotaţiile acţiunilor pe bursa de la Bucureşti

Petrolul diminuează cotaţiile acţiunilor pe bursa de la Bucureşti

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu aproape 4% după primele ore de tranzacţii ale şedinţei de luni, iar faţă de începutul anului declinul a trecut peste 10%, piaţa locală fiind influenţată în continuare de evoluţia burselor externe şi a cotaţiei petrolului.

Scăderile pe bursă au fost mai accentuate în sectorul energetic, cu un minus de 3,9% pentru OMV Petrom (SNP), de 3,7% în cazul Nuclearelectrica (SNN), 3,3% în cel al Romgaz (SNG) şi 4,2% pentru Electrica (EL), în timp ce Transgaz (TGN) a coborât cu 5,8%. În sectorul bancar, Banca Transilvania (TLV) a scăzut cu 4,1%, iar BRD – Société Générale (BRD) cu 3%. Titlurile Fondului Proprietatea (FP) au coborât cu doar 1,9%, în contextul în care FP a anunţat joi că a depus documentaţia necesară obţinerii avizelor ASF pentru o ofertă publică de răscumpărare în care vizează 430 de milioane de acţiuni.

„Continuă scăderea. Pe afară sunt turbulenţe, China, petrolul. Toată lumea vinde, vând şi străinii, vând şi ai noştri, după ce săptămâna trecută au vândut mai mult străinii. Cine vinde se protejează, iar cine cumpără va lua dividende bune. Companiile nu vor avea rezultate foarte proaste, profiturile fiind mai mici faţă de 2014, dar nu foarte mult. Iar asta în condiţiile în care se pot da dividende mai mari anul acesta, după reducerea impozitului pe dividend“, a declarat Octavian Dragolea, directorul sucursalei din Bucureşti a firmei de brokeraj IFB Finwest Arad.

Ce s-a întâmplat pe pieţele din întreaga lume

Pe bursele din Asia, acţiunile marilor companii au atins luni cel mai scăzut nivel după 2011, după date economice sub aşteptări din Statele Unite şi declinul masiv al preţurilor petrolului, care au accentuat temerile legate de încetinirea economiei globale. Indicele MSCI pentru acţiunile din regiunea Asia-Pacific, cu excepţia Japoniei, a atins cel mai redus nivel după octombrie 2011, fiind cotat ulterior în declin cu 0,5%.

Pe piaţa petrolului, cotaţia ţiţeiului Brent de referinţă la Londra a coborât cu până la 2,7%, la 28,14 dolari pe baril, iar în timpul nopţii a atins 27,67 dolari pe baril. La bursa din New York, petrolul cu livrare în februarie este cotat în scădere cu 1,9%, după ce a coborât cu până la 2,5%, la 28,67 dolari pe baril, pe platforma electronică Globex.

Marile burse europene au stagnat în deschiderea tranzacţiilor, susţinute de o revenire a interesului la vânzare după declinul mai puternic de vineri.  

Cele mai citite

Avertizare de inundații. Cod portocaliu în șase județe și Cod galben în alte 22

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis duminică avertizări hidrologice Cod portocaliu și Cod galben, valabile până luni la prânz,...

Florin Manole: PSD preia amendamentele angajaților pentru îmbunătățirea legii salarizării

Deputatul PSD Florin Manole a anunțat că partidul va realiza o evaluare completă a funcțiilor din sănătate și va centraliza amendamente la proiectul legii...

Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale în mai multe regiuni din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis pentru duminică o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în mai multe județe din Moldova...
Ultima oră
Pe aceeași temă