27.5 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialAvertisment CE: România şi alte 10 state se confruntă cu riscuri ridicate...

Avertisment CE: România şi alte 10 state se confruntă cu riscuri ridicate la adresa sustenabilităţii finanţelor publice

Comisia Europeană (CE) a avertizat luni că 11 state europene, printre care şi România, se confruntă cu riscuri ridicate la adresa sustenabilităţii finanţelor publice deoarece nivelul datoriei lor va fi ridicat chiar şi peste 10 ani, transmite Reuters, citată de Agerpres

Într-un raport privind sustenabilitatea fiscală, Comisia Europeană susţine că Franţa, Italia, Belgia, Irlanda, Spania, Croaţia, Portugalia, România, Slovenia, Finlanda şi Marea Britanie se confruntă cu riscuri ridicate. Raportul nu se referă la Grecia şi Cipru care sunt încă în programe de asistenţă financiară. Informaţiile au la bază estimările macroeconomice publicate de CE în noiembrie 2015. Raportul nu conţine recomandări urmând ca, ulterior, Comisia Europeană să prezinte recomandări specifice fiecărei ţări. 

Statele cu cele mai bune performanţe în privinţa sustenabilităţii fiscale sunt Danemarca, Germania, Estonia şi Letonia. În cazul României, în raport se arată că pe termen scurt ţara nu se confruntă cu riscuri semnificative de presiuni fiscale, deşi unele variabile (cum ar fi poziţia investiţiilor internaţionale nete) ar putea indica spre unele posibile dificultăţi pe termen scurt. 

Pe termen mediu, în condiţii normale şi fără o schimbare a politicii fiscale, datoria publică a României ar putea creşte la peste 60% din PIB în 2026. Pe de altă parte, Comisia Europeană estimează că datoria României ar putea scădea la aproximativ 35% din PIB în 2026 dacă balanţa structurală va fi în linie cu MTO (medium-term objective) iar ţara va respecta prevederile Pactului de Stabilitate şi Creştere. În plus, apar riscuri pe termen lung care derivă din poziţia bugetară iniţială nefavorabilă, la care se adaugă cheltuielile publice legate de îmbătrânirea populaţiei. 

Cele mai citite

Autoritățile vamale ucrainiene se pregătesc să pună embargo pe petrolul românesc

Nebunia petrolului rusesc a ajuns să afecteze și firmele românești care exportă produse petroliere în Ucraina. Un grup de magnați ucrainieni, grupați în compania...

INCREDIBIL. Camionul lui Ilie Bolojan, dispărut din Germania

Încruntatul Ilie Bolojan, vătaful Oradei și al județului Bihor, este de ceva vreme și un Gică Contra al celor de la guvernare, fiind...

Vladimir Putin a demis patru miniștri adjuncți ai Apărării. Pentru a ocupa unul dintre posturile vacante, președintele și-a numit o rudă

Președintele rus Vladimir Putin a demis patru miniștri adjuncți ai Apărării și a numit o rudă, Anna Tsivileva, pentru a ocupa unul dintre posturile...
Ultima oră
Pe aceeași temă