25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE: CCR: Legea antifumat este constituţională

UPDATE: CCR: Legea antifumat este constituţională

UPDATE 11.27: Legea care interzice fumatul în spaţii publice a fost declarată constituţională, miercuri, după ce CCR a respins contestaţia senatorilor.

—-

Legea care interzice fumatul în spaţiile publice va fi discutată, miercuri, la Curtea Constituţională a României, ca urmare unei contestaţii depuse, anul trecut, de mai mulţi senatori, potrivit Agerpres.

Senatorul independent Alfred Laurenţiu Mihai declara, la acea dată, că, în opinia parlamentarilor care au depus contestaţia, legea în forma în care a fost adoptată separă fumătorii în două categorii: cei care pot fuma în aeroporturi sau cei care sunt în închisori de maximă siguranţă şi ceilalţi fumători care nu au voie. 

Citeşte şi: Cum ne va afecta legea anti-fumat

El spunea că demersul la CCR nu este împotriva unei legi antifumat, dar trebuie ca un astfel de act normativ să respecte prevederile constituţionale. 

“Este corect să avem o lege antifumat care să respecte normativele, directivele europene, este corect să protejăm nefumătorii, să nu se fumeze în preajma copiilor. Sunt de acord cu toate aceste lucruri, dar nu sunt de acord să trecem de dragul de a trece o lege nefiind constituţională”, a susţinut senatorul. 

Citeşte şi: Legea împotriva fumatului în spaţii publice, soluţia imediată pentru a preveni tragedii?

Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului a fost adoptat pe 15 decembrie 2015 de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. 

Legea se aplică şi în cazul ţigărilor electronice. Totodată, se interzice complet fumatul şi în instituţiile medicale, de învăţământ, de stat şi private, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.

Persoanele care nu respectă legea vor primi amenzi de la 100 la 500 de lei, în cazul persoanelor fizice şi între 5000 şi15.000 lei, plus suspendarea sau închiderea activităţii, pentru persoanele juridice.

Citeşte şi: Legea antifumat, atacată la CCR

Propunerea legislativă, care datează din 2011, a fost modificată prin mai multe amendamente, pe 16 noiembrie, iniţiate de deputatul PSD Aurelia Cristea. Cel mai imprtant amendament se referea la definirea spaţiului public închis, care conduce, practic, la interzicerea fumatului în aproape toate spaţiile publice închise.

 

 

 

Cele mai citite

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă