13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialPropuneri de modificare a legislaţiei care vizează situaţiile de urgenţă

Propuneri de modificare a legislaţiei care vizează situaţiile de urgenţă

Senatorul Traian Igaş, membru al Comisiei de apărare, a solicitat iniţierea unor întâlniri ale membrilor acestui for cu reprezentanţii instituţiilor care intervin în situaţii de urgenţă, în scopul îmbunătăţirii cadrului legislativ care vizează situaţiile de urgenţă sau excepţionale, informează Agerpres

”Am convocat pentru şedinţa următoare o întâlnire cu reprezentanţii ISU pentru că domeniul situaţiilor de urgenţă este supra-reglementat şi am văzut că acolo unde e multă legislaţie încep să apară fisurile. În 9 ani de când a apărut legea 307 privind apărarea împotriva incendiilor, s-au tot adăugat acte normative, aproximativ 25 la număr, cu cerinţe suplimentare, suprapuneri, etc. Având în vedere faptul că, în România, incendiul este cel mai frecvent tip de risc care poate genera situaţii de urgenţă, consider că este nevoie de o curăţire legislativă în acest domeniu”, a afirmat Igaş, potrivit unui comunicat. 

Traian Igaş l-a interpelat în noiembrie 2015 pe ministrul de Interne, Petre Tobă, referitor la modificările Legii 307 privind apărarea împotriva incendiilor. Igaş menţionează că “în anul 2015 s-a creat un haos şi o supra-aglomerare în birourile ISU şi ale evaluatorilor de risc, aceştia fiind asaltaţi de agenţii economici şi invers”. 

“Ministerul Afacerilor Interne a confirmat faptul că operatorii economici s-au conformat în sensul eliminării pericolului pentru cetăţean. Nivelul de responsabilitate este dovedit de faptul că pe timpul verificărilor întreprinse de reprezentanţi ai ISU, 326 de operatori economici din categoria cluburi, discoteci au oprit funcţionarea din proprie iniţiativă. Dar responsabilizarea nu trebuie să vină doar pe fondul unei tragedii. De aceea legislaţia trebuie să fie explicită, suplă şi clară, atât în ceea ce priveşte constrângerile şi sancţiunile, cât şi drepturile şi asta îmi doresc să reuşim în cadrul Comisiei de apărare împreună cu colegii mei”, a mai spus fostul ministru de Interne, Traian Igaş. 

Cele mai citite

Rublev îl elimină pe Carlos Alcaraz de la Madrid după două ore de joc

Carlos Alcaraz, tenismanul spaniol care ocupă locul 3 în clasamentul mondial, a suferit o înfrângere în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000...

Kylian Mbappe, cel mai mare jucător din istoria PSG

Astăzi are loc cel de-al doilea meci din prima manșă a semifinalelor UEFA Champions League, Borussia Dortmund - PSG, de la ora 22:00 Julien Laurens...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă