11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialKosovo: Sârbii din nord vor să boicoteze alegerile municipale kosovare

Kosovo: Sârbii din nord vor să boicoteze alegerile municipale kosovare

Liderii sârbilor care locuiesc în nordul Kosovo, unde sunt majoritari, au decis vineri să boicoteze alegerile municipale kosovare din 3 noiembrie, în pofida faptului că sunt încurajaţi să participe, relatează AFP, conform Mediafax.

“Dat fiind faptul că alegerile municipale (..) vor fi organizate în conformitate cu legislaţia şi Constituţia kosovare, ele sunt inacceptabile” pentru sârbii din nordul Kosovo, care le resping, au anunţat liderii lor în cadrul unei reuniuni la Zvecan (nordul Kosovo).

Aproximativ 40.000 de sârbi care locuiesc în nordul Kosovo refuză în continuare să recunoască autoritatea de la Priştina, care şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia, în 2008, şi au boicotat precedentele alegeri municipale din 2010.

Buna desfăşurare a alegerilor municipale, prevăzute pentru pirma dată pe întreg teritoriul Kosovo, inclusiv în nord, face parte dintr-un acord privind normalizarea relaţiilor încheiat în aprilie între Belgrad şi Priştina sub egida Uniunii Europene (UE).

Serbia s-a angajat, în virtutea acestui acord, să facă orice în vederea pregătirii alegerilor municipale şi să încurajeze participarea sârbilor din Kosovo la scrutin.

În cadrul unei reuniuni cu o delegaţie a sârbilor din Kosovo, miercuri, preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolici, i-a îndemnat pe sârbi să participe la alegeri, subliniind că “nu va încuraja boicotarea”.

“Nu vrem să intrăm în dispută cu Belgradul, dar nu putem urma sfaturile sale în acest caz, fiindcă participarea noastră la municipale va fi contrară Constituţiei Serbiei”, care stipulează că teritoriul Kosovo face parte din Serbia, a declarat unul dintre liderii sârbilor din Kosovo, Slavko Stevanovici, în cadrul reuniunii de la Zvecan.

Sârbii din Kosovo resping acordul privind normalizarea relaţiilor între Belgrad şi Priştina, care a oferit un anumit grad de autonomie comunităţii sârbe din nordul acestui teritoriu, regiune limitrofă Serbiei şi asupra căreia Priştina nu reuşeşte să-şi exercite controlul.

În pofida încheierii acordului, Serbia refuză în continuare să recunoască independenţa Kosov

Cele mai citite

Ucrainenii au atacat o rafinărie rusă cu drone la aproape 1200 km de graniță

Un atac ucrainean cu dronă a vizat o rafinărie rusă din republica Başchiria, situată la o distanţă de aproape 1.200 km de graniţa cu...

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influență

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, potrivit agerpres.ro. ''Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale...

Încă două succese românești la Roma! Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian, în turul al treilea

Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian s-au calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Roma, după ce le-au învins pe Brenda...
Ultima oră
Pe aceeași temă