De ce ar vrea liderul PSD, Liviu Dragnea, să aibă o lege care să-l protejeze pe el și pe alți politicieni de injuriile și calomniile care li se aduc în mediul online? Pentru că atât el, cât și alți demnitari și aleși ai neamului au început să creadă că prin vene le curge sânge albastru pe care noi, plebea, nu avem voie să îl denigrăm. Oameni isteți de felul lor, politicienii știu că nu au făcut nimic bun și constructiv pentru societate și comunitățile pe care le-au condus timp de zeci de ani și sunt conștienți că tocmai din această cauză sunt expuși injuriilor. Blocarea criticilor publice a avut mai multe etape. Într-o primă fază, au cumpărat presa locală aproape în totalitate. Oriunde în țară, majoritatea ziarelor și televiziunilor aparțin, direct sau prin intermediari, politicienilor și apropiaților acestora. Aceste organe de presă sunt construite după chipul și asemănarea acestor conducători locali, astfel încât să laude mărețele realizări ale aleșilor atunci când toarnă un metru de asfalt cu o firmă agreată sau când cumpără o amărâtă de ambulanță la un preț cel puțin dublu față de cel de pe piața liberă.
Dragnea a reușit, în douăzeci de ani, să creeze o enclavă în Teleorman și să numească în absolut toate funcțiile publice oameni care îi vorbesc doar cu „Să trăiți, domnule președinte!“ și „Da, șefu´!“. Totul se întâmplă în cel mai sărac județ din România, fără apă curentă, fără canalizare, cu cei mai mulți asistați social (masă de manevră electorală), dar fără nici un investitor străin și cu un salariu mediu care nu depășește trei sute de euro.
Rețeta succesului a fost simplă: oamenii săraci sunt dependenți de salariile mizerabile pe care le plătesc firmele prin care politicienii locali sifonează banii publici. Opoziția este aproape inexistentă sau formată neapărat tot din oamenii lor, care să aibă și ei acces la fonduri periodic, simulând astfel o democrație. În practică, marele vis al politicienilor este, de fapt, o gașcă mare de baroni locali.
Dar acum pericolul pentru politicieni vine din mediul online, acolo unde oamenii au mai multe căi de a-și exprima nemulțumirile. Un simplu blog, o postare pe Facebook a unor nemulțumiți ai sistemului care își exprimă frustrările sub protecția anonimatului pot duce la pierderea unor alegeri, după cum s-a văzut în 2014.
Drama noastră, a celui mai sărac popor din UE, este că pierderea alegerilor de către un partid și aducerea altuia la putere nu reprezintă decât schimbarea unor firme care execută lucrări de mântuială din banii noștri, la prețuri mult supraevaluate.
În urma acestor politicieni, aflați la putere sau în opoziție, rămâne o țară fără apă curentă, canalizare sau străzi și care se zbate în neputință. Și probabil în 2016 vom vota, așa cum am făcut în ultimii 25 de ani, răul cel mai mic. Puterea de acum va trece în opoziție patru ani și va deveni, la rându-i, „răul cel mai mic“ în 2020, când iarăși vom spera că vom avea școli, spitale, autostrăzi și un venit decent care să ne facă mândri că suntem europeni.
