33.1 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSpecialSecretarul general al ONU îndeamnă la reluarea negocierilor de pace în Siria

Secretarul general al ONU îndeamnă la reluarea negocierilor de pace în Siria

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, îndeamnă părțile aflate în conflict în Siria la „reducerea violenţei, combaterea terorismului şi reluarea negocierilor de pace”, informează AFP, citat de Agerpres.

Într-un raport al Consiliului de Securitate obţinut de agenţia franceză de presă, primul după o rezoluţie a ONU în luna decembrie care aproba o foaie de parcurs definită de marile puteri la Viena, Ban Ki-moon a subliniat că a conta pe o victorie pe teren înseamnă o „logică dezastruoasă”.

Astfel, secretarul general al ONU a expicat că inițiativele militare au provocat deja „moartea a mai mult de 250.000 de sirieni, cea mai gravă criză umanitară din timpurile noastre şi crearea de adăposturi pentru organizaţii teroriste, cum ar fi gruparea Statul Islamic sau Frontul Al-Nosra”.

În aceste condiții, este nevoie de ameliorare a accesului umanitar, „reducerea violenţei, combaterea terorismului şi reluarea negocierilor de pace”, întrerupte la începutul lunii februarie, a pledat el. 

Secretarul general al ONU a deplâns „recenta reluare a activităţii militare în provincia Alep” (nord), într-o referire implicită la ofensiva regimului sirian, cu sprijinul aviaţiei ruse, şi la bombardamentele turce împotriva forţelor kurde.  El a subliniat că „escaladarea activității militare riscă să facă să deraieze eforturile pentru găsirea unei soluţii politice viabile”. Mai mult, „prejudiciază” convocarea de noi negocieri.

Mediatorul ONU speră ca delegaţiile regimului şi opoziţiei să revină la masa negocierilor nu mai târziu de 25 februarie în Elveţia. În opinia secretarului general al Naţiunilor Unite, orice noi discuţii „ar trebui să se concentreze pe calea avansării spre o tranziţie politică” în Siria.

Cele mai citite

Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul, politicieni controversați în Republica Moldova, au fost incluși și pe lista inamicilor Ucrainei

Ilan Șor, Marina Tauber și Evghenia Guțul, politicieni foarte controversați în Republica Moldova, au fost incluși și de Ucraina pe lista inamicilor săi. Presa din...

Șeful ANI, Ionel Moise „Ariel”, este mai presus decât legea…ANI  

De când Agenția Națională de Integritate (ANI) este condusă de Florin-Ionel Moise „Ariel” ar trebui să aibă ca motto expresia „peștele de la...

Brilianții Ucrainei l-au dat afară din vestiar pe antrenorul Serghei Rebrov

Selecționerul Serghei Rebrov (50 de ani) a fost dat afară de jucătorii care pretind să fie lideri la nivelul lotului, iar apoi a avut...
Ultima oră
Pe aceeași temă