33.4 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăSportSenatorul PSD Liviu Pop îi cere explicații lui Curaj pentru desființarea Consiliului...

Senatorul PSD Liviu Pop îi cere explicații lui Curaj pentru desființarea Consiliului Național de Etică

Senatorul PSD Liviu Pop i-a cerut ministrului Educației, Adrian Curaj, să dea explicații privind desființarea Consiliului Naţional de Etică şi numărul tezelor de doctorat care se aflau în analiza instituției, scrie Agerpres. 

Senatorul atrage atenţia, într-un comunicat al PSD, că au trecut mai bine de 90 de zile de la momentul desfiinţării Consiliului Naţional de Etică, perioadă în care nu a fost instituit un alt organism care să-i preia atribuţiile, una dintre acestea fiind analiza sesizărilor de abateri de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare. 

„Domnule ministru, refacerea încrederii în sistemul de educaţie din România nu înseamnă măsuri haotice, decizii luate pe genunchi, în grabă şi fără nicio analiză a efectelor. Întrebarea care se naşte este următoarea: ce se întâmplă cu termenul acela de 90 de zile prevăzut de lege? Cum veţi soluţiona cât mai repede această problemă? Unde este transparenţa domnule ministru? Sau …. există alte interese ascunse? Totodată le reamintesc veşnicilor cârcotaşi, pregătiţi să scoată din nou săbiile fără să cunoască legea, că NU Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare era cel care trebuia să decidă dacă o teză de doctorat era plagiat sau nu”, a declarat Liviu Pop, potrivit comunicatului. 

Ministrul Educaţiei Adrian Curaj a anunţat, în decembrie 2015, că a revocat Consiliul Naţional de Etică, care nu se va mai ocupa, astfel, de analiza tezelor de doctorat.„Revocarea înseamnă desfiinţarea lui şi atribuirea altor sarcini într-un mecanism nou, clar şi de încredere. Nu cred că în România există două categorii de doctorat”, a spus Curaj. Motivul pentru această decizie este „recăpătarea încrederii în ce se întâmplă în zona de doctorate în România”, a spus ministrul.

Cele mai citite

Cod portocaliu de caniculă în Capitală și 7 județe. HARTA

Şapte judeţe şi Capitala se află astăzi sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 35 - 37 de grade. De asemenea, valul...

MAE confirmă că un român a murit în inundațiile din Italia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat cetăţenia română a celei de-a treia persoane dispărute, şi ulterior găsită decedată, în urma inundaţiilor produse, pe 31...

Ce prevede legea salariului minim european

Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă