11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialLavazza vrea vânzări de două miliarde

Lavazza vrea vânzări de două miliarde

Luigi Lavazza SpA va folosi o combinaţie de achiziţii şi creştere organică pentru a-şi majora vânzările la două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari) până în 2020, a afirmat directorul general Antonio Baravalle, după ce joi cel mai mare producător italian de cafea a finalizat achiziţia brandului francez Carte Noire, valoarea tranzacţiei fiind estimată la 700 de milioane de euro, transmite Bloomberg.

"Lavazza este cea mai mare dintre cei mici dar este cea mai mică dintre cei mari", a afirmat Antonio Baravalle, care conduce din 2011 celebrul producător italian de cafea.

Lavazza, ale cărei vânzări au crescut cu 8% anul trecut, la 1,4 miliarde de euro, nu va face probabil alte achiziţii, cel puţin până la sfârşitul lui 2016, a explicat Antonio Baravalle.

"Am cheltuit peste un miliard de euro în ultimele 12 luni şi este momentul să consolidăm aceste achiziţii", a explicat şeful Lavazza, referindu-se la cumpărarea companiei daneze Merrild în 2015, investiţiile în reţeaua de distribuţie din Australia şi preluarea Carte Noire, pentru 700 milioane de euro.

Franţa va deveni astfel a doua mare piaţă pentru producătorul italian, iar tranzacţia aproape va tripla cifra de afaceri a companiei italiene în această ţară.

Carte Noire, care era deţinută de Mondelez International, este una din cele mai bine vândute branduri premium de cafea din Franţa.

În urma tranzacţiei Lavazza va achiziţiona şi fabrica Laverune din Languedoc-Roussillon, deţinută de Carte Noire.

Lavazza este o companie de familie înfiinţată în 1895 iar anul trecut cifra sa de afaceri s-a situat la 1,34 miliarde de euro (1,46 miliarde de dolari). Compania vinde cafea în 90 de state din întreaga lume şi este liderul pieţei italiene.

În România, compania americană Mondelez este unul dintre cei mari producători şi distribuitori pe piaţa cafelei şi dulciurilor

 

Cele mai citite

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
Ultima oră
Pe aceeași temă