32 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăInternaționalCum scapă jurnaliştii când comit o ilegalitate

Cum scapă jurnaliştii când comit o ilegalitate

Închiderea unei publicaţii, demiteri şi suspendări – bilanţul scandalurilor în care sunt implicate vedete ale media din Europa şi SUA.

Arestarea directorului general al Antena Group, Sorin Alexandrescu, a determinat o uriaşă reacţie de solidaritate din partea vedetelor tv din trust, care au declanşat, imediat, o campanie de apărare a acestuia şi de defăimare a justiţiei din România. Cum reacţionează în situaţii similare jurnaliştii din vest, acolo unde presa are o tradiţie democratică îndelungată şi unde presiunea publicului este mult mai mare?

News of the World, interceptări ilegale de telefoane

Unul dintre cele mai spectaculoase scandaluri care au implicat o instituţie de presă din Europa a fost cel care a vizat tabloidul “News of the World”. Publicaţia a fost acuzată că, timp de mai mulţi ani, a ascultat telefoanele unor vedete, sportivi şi politicieni locali. Practica a ieşit la iveală pentru prima dată în 2006, iar un an mai târziu un jurnalist şi un detectiv privat au fost trimişi la închisoare pentru patru şi şase luni din această cauză. Totuşi, publicaţia nu a încetat să folosească metoda ilegală pentru a afla ştiri. Astfel că, un an mai târziu, Rupert Murdoch, celebrul magnat care deţinea publicaţia, a fost nevoit să plătească 700.000 de lire unei alte victime a ascultărilor ilegale. Degeaba. În 2009, s-a aflat din nou public că reporterii, cu aprobarea conducerii, au accesat ilegal mesaje din telefoane mobile ale celebrităţilor şi politicianilor. Mai mult, s-a descoperit că News of the World a plătit peste 1 milion de lire celor care ameninţau că vor face scandal pe această temă. Poliţia nu a deschis iniţial o nouă anchetă. Acest lucru s-a întîmplat însă în 2011, după ce alte vedete şi politicieni britanici au reclamat că li s-a intrat ilegal în telefoane. A fost momentul când scandalul nu a mai putut fi oprit, în ciuda deciziei lui Rupert Murdoch de a desfăşura la rândul său o anchetă internă. Presiunea publică şi acuzaţiile care nu se mai opreau au făcut ca pe 10 iulie 2011, News of the World să publice ultima sa ediţie după 168 de ani de apariţie neîntreruptă. Magnatul a cumpărat spaţiu editorial în alte cotidiene în care şi-a cerut scuze faţă de cititori, iar întreg conflictul s-a terminat cu mai multe arestări.

Rich Sanchez, CNN: “Toată media e condusă de evrei”

În Statele Unite, jurnalişti importanţi au trebuit să renunţe la posturile lor, când nu au fost daţi afară, pentru acuzaţii mai puţin importante decât cea de şantaj, infracţiune pentru care este cercetat directorul Antena Group. Astfel, Rick Sanchez, prezentator la CNN, a fost concediat, în 2010,  după ce a declarat că în opinia sa evreii controlează media. Nemulţumit că un comediant evreu, Jon Stewart, glumea mereu pe seama sa, Rick Sanchez a reacţionat într-o emisiune de radio unde i s-a atras atenţia că acesta este “minoritar”. “Ce minoritar…. Toţi cei care conduc CNN sunt ca Stewart, şi foarte mulţi dintre cei care conduc celelalte reţele sunt ca Stewart şi vreţi să îmi spuneţi că în vreun fel ei – evreii din această ţară – sunt o minoritate oprimată? Da, clar”, a declarat acesta, potrivit gawker.com. Scandalul declanşat în urma acestei declaraţii nu l-a putut salva pe prezentatorul de ştiri, care a fost în cele din urmă concediat.

Cu doar câteva luni, un corespondent al CNN pentru Orientul Mijlociu, Octavia Nasr, a fost concediată după ce şi-a exprimat, pe Tweeter, respectul faţă de un lider Hezbollah condamnat.

Alte două vedete ale televiziunii americane au fost suspendate de posturile la care lucrau pentru că ar fi donat bani către politicieni aflaţi în campania electorală. Keith Olbermann a fost suspendat “pe termen nedefinit, fără plată”, după ce s-a descoperit că a dat bani către trei candidaţi ai Partidului Democrat. Televiziunea la care lucra, MSNBC, a luat decizia în chiar ziua în care a apărut scandalul, invocând că acesta a încălcat “regulile interne ale postului”. Totuşi, suspendarea nu a durat, până la urmă, decât câteva zile.

Numai că MSNBC a fost pusă într-o situaţie similară şi de Joe Scarborough, gazda show-ului Morning Joe. Iniţial, acesta fusese iertat, pentru că ar fi cerut aprobarea canalului media, dar după presiunea publică, a fost suspendat. Interesant este că presiunile pentru suspendare au fost făcute chiar de ziarul la care Joe Scarborough deţinea o rubrică permanentă, potrivit gawker.com. “Partea bună a întregului scandal a fost că ne-a făcut pe toţi să ne gândit la etica media, pentru o oră sau două, apoi ne-am plictisit”, notează publicaţia americană.

De altfel, chiar şi în America, nu toţi managerii de media sunt radicali împotriva vedetelor de televiziune care au călcat strâmb. Astfel, Lou Dobs, gazda unor emisiuni la CNN timp de 30 de ani, a fost nevoit să plece din post după ce s-a descoperit că acesta, un cunoscut critic al celor care exploatează imigranţii ilegali şi încalcă legea SUA, a angajat la rândul său imigranţi la negru pentru a lucra pe moşia sa. Informaţiile au apărut în publicaţia  “The Nation”, sub titlul “Lou Dobs, ipocritul american”.

Totuşi, prezentatorul a fost recuperat de gigantul Fox şi, în ciuda scandalului, i-a acordat o emisiune pe canalul său de bussines.

Cele mai citite

Pentru o curățare în profunzime a canapelei sau a saltelei tale, apelează la o firmă specializată

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Ministerul Finanțelor lansează pe 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație

Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. „Recurența cu care investitorii revin către emisiunile de...

Iohannis participă la reuniunea informală a Consiliului European. Se vor discuta candidaturile pentru președinția Consiliului și a Comisiei Europene

Președintele României, Klaus Iohannis, participă la reuniunea informală a Consiliului European în care se vor discuta candidaturile pentru principalele funcții europene. Reuniunea din 17 iunie...
Ultima oră
Pe aceeași temă