15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCazul Timişoara, anchetat cu ajutorul unităților MApN

Cazul Timişoara, anchetat cu ajutorul unităților MApN

, când trei persoane au decedat, iar alte câteva zeci au ajuns la spital în urma dezinsecţiei efectuate într-un bloc.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, cei trei specialişti, membri ai unei echipe de prelevare şi identificare a agenţilor chimici, bacteriologici şi radiologici (SIBCRA) din cadrul Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Ecologie din MApN, vor acţiona cu echipamente performante pentru detecţia fosforului remanent din diverşi compuşi organici şi anorganici de la faţa locului, precum şi pentru verificarea plenitudinii operaţiunilor de decontaminare desfăşurate până în prezent.

Rezultatele măsurătorilor vor fi transmise autorităţilor competente în vederea finalizării anchetei.

Intervenţia echipei SIBCRA la Timişoara s-a făcut în urma solicitării transmise ministrului Apărării Naţionale de şeful Poliţiei Române.

Un număr de 44 de persoane mai sunt internate în unităţi spitaliceşti din Timişoara în urma incidentului din blocul de locuinţe, toate fiind în stare stabilă hemodinamic, fără agravare.

Ministerul Sănătăţii a dispus ca DSP Timiş să determine gradul de poluare şi radioactivitate al aerului în imobilele unde s-a folosit pentru dezinsecţie Delicia-Gastoxin.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de patronul firmei de deratizare din municipiul Timişoara sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi trafic de produse sau substanţe toxice în formă continuată (trei acte materiale), ambele în concurs real.

Cele mai citite

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă