14.6 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialEuropenii, în căutarea unui front comun

Europenii, în căutarea unui front comun

Şefii de stat şi de guvern europeni s-au reunit ieri la Bruxelles pentru câteva ore, în timpul cărora au abordat o dublă tematică – energia şi lupta contra evaziunii fiscale, considerate „levierele“ întăririi creşterii şi competitivităţii continentului.

Este vorba de două domenii de importanţă crucială pentru economia şi coeziunea socială în Europa, a subliniat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, care a precizat că dosarul luptei contra evaziunii fiscale a fost adăugat recent pe ordinea de zi, pentru a se profita de „elanul politic” suscitat de dezvăluirile OffshoreLeaks privind paradisurile fiscale.

Scopul dezbaterilor este de a prezenta un front comun european la reuniunea G8 din iunie. Pentru a lupta mai eficient contra fraudei fiscale, preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, a cerut statelor membre ale UE să generalizeze schimbul de date bancare asupra tuturor formelor de venituri. Miniştrii de Finanţe au decis să încredinţeze un mandat CE pentru a renegocia acordurile fiscale cu Elveţia, Andora, Monaco, San Marino şi Liechtenstein, dar nu au reuşit să depăşească un important punct de blocaj – revizuirea unei legi europene asupra fiscalităţii care necesită unanimitate.

Această lege din 2003 permite deja schimbul automat de informaţii în cadrul UE, dar Luxemburg şi Austria beneficiază de o derogare. Ieri, liderii europeni au încercat să convingă Austria şi Luxemburg să ridice restricţiile lor în lupta contra evaziunii fiscale şi a secretului bancar. Un succes le-ar permite să afişeze un front comun în lupta contra evaziunii şi fraudelor fiscale, flagel care produce o pierdere de 1.000 miliarde euro anual. În pofida blocajului, unii consideră că dezbaterea a avansat.

„Tonalităţile şi ambianţa s-au schimbat substanţial. Există deschideri care nu erau de crezut a fi posibile acum 12 luni”, a declarat ministrul francez pentru Afaceri Europene, Thierry Repentin. Mai critic, şeful guvernului italian, Enrico Letta, a denunţat „ipocrizia incredibilă la nivel european” în lupta contra fraudei fiscale. „Trebuie impusă transparenţa şi nu este admisă timiditatea”.

O sursă diplomatică europeană a ţinut să precizeze că „dacă summitul de miercuri nu aduce progrese concrete, un acord asupra directivei referitoare la fiscalitatea depozitelor ar putea interveni la viitorul summit din decembrie”.

Ipoteza probabilă, având în vedere declaraţia premierului luxemburghez, Jean-Claude Juncker, anume că nu este posibil ca miercuri, la Bruxelles, să se extindă deciziile asupra cărora au căzut de acord miniştrii de Finanţe săptămâna trecută. Dar, confruntaţi cu şomajul în masă care afectează tinerii, liderii europeni pot profita de acest summit pentru a pune pe masă noi idei sau pentru a accelera punerea în lucru a măsurilor deja aprobate, înaintea apropiatului summit G8 din iunie, consacrat creşterii şi pieţei muncii. Şefii de guvern spaniol şi portughez, Mariano Rajoy şi Pedro Passos Coelho, s-au arătat recent dispuşi să susţină „orice plan” vizând lupta contra şomajului tinerilor, care afectează ţările lor.

Orientare politică

În ce priveşte discuţiile referitoare la politica energetică europeană, analiştii nu se aşteptau să se încheie cu decizii, ci considerau doar că se va da o orientare politică înainte de a lăsa Consiliul să adopte concluzii concrete în iunie 2013. Concret, nu se aşteaptă „mari avansări în Europa asupra energiei”, după cum precizează chiar agenda Consiliului European.

O dezamăgire pentru marile industrii europene, care denunţă lipsa de coordonare a Europei privind penalizarea altor mari puteri şi care le face extrem de dependente de importuri. Pentru aceste industrii, trebuie ca Europa, cel mai mare importator mondial de energie, să vizeze autosuficienţa.

 

Cele mai citite

Când se prăbușește șandramaua useristă nășită de rețea?

Cuvintele “stație”, “rețea”, “releu” fac parte din limbajul codat al sistemului de intelligence, decapitat - din păcate, doar temporar - zilele acestea, prin inculparea...

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...

Când se prăbușește șandramaua useristă nășită de rețea?

Cuvintele “stație”, “rețea”, “releu” fac parte din limbajul codat al sistemului de intelligence, decapitat - din păcate, doar temporar - zilele acestea, prin inculparea...
Ultima oră
Pe aceeași temă