20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialRovinari: 200 de persoane au ieşit, sâmbătă la un miting pentru păstrarea...

Rovinari: 200 de persoane au ieşit, sâmbătă la un miting pentru păstrarea locurilor de muncă şi reducerea poluării

Aproximativ 200 de persoane au participat sâmbătă la un miting în oraşul Rovinari, pentru a atrage atenţia conducerii Complexului Energetic Oltenia (CEO) asupra necesităţii optimizării dialogului cu proprii angajaţi şi cu comunitatea locală, menţinerea locurilor de muncă şi reducerea poluării localităţii, arată Agerpres.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei pentru Rovinari, organizatorul marşului, Cornel Căruceriu, îngrijorarea oamenilor prezenţi la miting este legată, în primul rând, de menţinerea locurilor de muncă pentru cei care sunt angajaţi ai subunităţilor CEO din zonă, dar şi de reducerea poluării de la depozitul de cărbune al companiei energetice astfel încât să se permită accesul investitorilor în oraş.

"E un semn de solidaritate faţă de cei care vor să îşi păstreze locurile de muncă, cei care lucrează în sistemul energetic de la Rovinari. Vrem un oraş mai curat, fără poluare şi vrem să dăm dovadă de unitate şi solidaritate înainte de orice. Prin reducerea poluării pot veni investitori. Rovinari este văzut ca un oraş poluat şi aşa niciodată nu o să vină investitorii. Termocentrala nu poluează pentru că respectă normele europene, e vorba doar despre depozitul de cărbune care ne-au promis că se va muta, nu se va închide", a spus Căruceriu.

 

Cele mai citite

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă