24.9 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSpecialPoliţia Rutieră: Nu am fost solicitaţi la locul accidentului în care a...

Poliţia Rutieră: Nu am fost solicitaţi la locul accidentului în care a fost implicat Traian Băsescu

Şeful Poliţiei Rutiere din IGPR, Lucian Diniţă, a declarat, referitor la accidentul rutier în care a fost implicat sâmbătă preşedintele Traian Băsescu, că în acest caz nu a fost solicitată intervenţia unui echipaj al instituţiei pe care o conduce, relatează Mediafax.

Citeşte şi Preşedintele Traian Băsescu, implicat într-un accident auto

Comisarul şef de Poliţie Lucian Diniţă a confirmat totodată că, în astfel de situaţii, poliţiştii de la Rutieră nu sunt chemaţi, deoarece părţile implicate ajung la o înţelegere amiabilă.

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Ilfov au declarat, la rândul lor, că nu au fost chemaţi la locul accidentului.

„Nu s-a sunat nici direct la noi, nici la 112. A fost o simplă tamponare”, au spus sursele citate.

Preşedintele Traian Băsescu a fost implicat într-un accident auto uşor, în zona podului Otopeni, autoturismul pe care îl conducea tamponând uşor o altă maşină, şeful statului admiţând că incidentul a avut loc din vina sa.

 

Cele mai citite

Franța a blocat accesul la platforma online de predicții Polymarket

Franța a anunțat vineri că va bloca accesul la platforma online de predicții Polymarket, în condițiile în care utilizatorii continuau să plaseze pariuri, în...

ANM extinde avertizarea de caniculă. Cod galben în 13 județe și București

Valul de căldură se intensifică până la finalul săptămânii, iar meteorologii avertizează și asupra furtunilor în mai multe regiuni ale țării.Administrația Națională de Meteorologie...

Elveția aderă la acordul NATO privind achiziția comună de muniție

Elveția a aderat la un parteneriat NATO pentru achiziția comună de muniție, cu scopul de a reduce costurile și de a scurta timpii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă