8.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialPavilionul Expozițional din Mamaia, o clădire care încă naște dispute

Pavilionul Expozițional din Mamaia, o clădire care încă naște dispute

Pavilionul Expozițional din Mamaia are o soartă zbuciumată. A fost început de Stelian Duțu, în 2001, pe atunci președintele Consiliului Județean Constanța, cu fonduri europene. Lucrările trebuiau să fie gata în 2004, dar la acea dată erau finalizate numai în proporție de circa 20%. Lucrările au fost sistate în 2004, la cererea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care constatase nereguli grave, printre care se numără modificarea proiectului initial, dar și pro­blema structurală. Finanțarea a fost apoi retrasă, iar următoarea conducere a CJ, reprezentată de Nicușor Constantinescu, a decis să continue lucrările apelând la un împrumut bancar. Clădirea a fost inaugurată în noiembrie 2008.

Tarifele se vor majora

Ieri, președintele CCCINA Constanța, Mihai Daraban, care este și președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, a criticat modul în care CJ administrează pavilionul.

„Pe site-ul Consiliului Județean am văzut că o hotărâre a fost de majorare a tarifelor practicate, ceea ce ne surprinde, pentru că, noi, Camera de Comerț Constanța, fiind principalul utilizator al Pavilionului, nu am fost nici măcar întrebați ce părere avem, fiindcă, după părerea noastră sunt niște decizii lipsite de fundament economic și de legătură cu realitatea din piață. Pavilionul Expozițional nu are atât de multe manifestări, nu e atât de solicitat încât să ajungi să majorezi tarifele existente. Ceea ce ne surprinde cel mai mult este mărirea tarifelor la etaj. La etaj se știe că sunt mai puțini doritori ca expozanți pentru că acolo este un efect de seră, sistemul de ventilație nu face față și atunci, din mai și până în septembrie este foarte greu să găzduiești evenimente, ori când sunt puțini solicitanți, să mărești tariful pare destul de greu de înțeles“, a spus acesta.

CCCINA și-a propus de acum 10 ani construcția unui pavilion expozițional în Năvodari sau Ovidiu, dar proiectul nu s-a concretizat.   

Și alte majorări

Potrivit lui Daraban, există informații neoficiale potrivit cărora se vor majora foarte mult și tarifele pentru închirierea spațiului exterior. „În afară de ExpoAgroUtil, manifestarea tradițională pe care noi o organizăm anual în luna mai, nu am văzut decât Ziua Recoltei care e subvenționată de la bugetul Consiliului Județean, nu am văzut alte manifestări importante în jurul Pavilionului Expozițional, ca să fie așa o mare cerere. Stau degeaba acele parcări în cea mai mare parte a anului. Să ai astfel de majorări nejustificate pare destul de ciudat, de curios, și am fi putut fi întrebați și puteam să dăm un punct de vedere înainte de a se adopta o astfel de hotărâre“, au precizat reprezentanții CCINA.

Cele mai citite

Horațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e un „plan malefic” pentru a fi arestat

Apar noi detalii în dosarul în care mercenarul Horaţiu Potra este acuzat că plănuia proteste violente în Bucureşti. Fostul luptător din Legiunea Străină nu...

Cristian Păunescu, BNR: România are premise pentru recuperarea tezaurului de aur trimis la Moscova, dar cu un optimism prudent

Cristian Păunescu, consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), a declarat recent, la vernisajul primei expoziții din România despre tezaurul de aur al BNR...

Exclusiv Nou sondaj ECFR: Cei mai mulți britanici și europeni susțin aprofundarea relațiilor și sunt disponibili să ignore liniile roșii; votanții Brexit sprijină libera...

Un nou sondaj de opinie publică, cu 9.278 de respondenți din 6 țări, publicat astăzi de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), relevă că...
Ultima oră
Pe aceeași temă