30.6 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSpecialFOTO Maşină UNICAT din 1935, vândută pentru 4,5 milioane de dolari

FOTO Maşină UNICAT din 1935, vândută pentru 4,5 milioane de dolari

Duesenberg este una dintre cele mai rare mărci auto ale perioadei interbelice, fiind produse doar trei exemplare ale modelului Duesenberg Model SJ. Luxosul coupe decapotabil a fost vândut în cadrul unei licitaţii pentru nu mai puţin de 4.510.000 dolari.

Construit de fraţii Duesenberg, americani de origine germană, Model J este considerat de mulţi cel mai reuşit model al anilor ’30. La vremea lui era unul dintre cele mai puternice, mai luxoase şi mai scumpe modele din lume, rivalizând cu Mercedes-Benz sau Rolls-Royce.

Exemplarul, cumpărat în cadrul uneia dintre cele mai celebre licitaţii din SUA, Amelia Island Concours d’Elegance, conform RM Auctions, este singurul dintre cele trei produse care are şi tubocompresor. În ciuda aspectului clasic, modelul ascunde o adevărată bestie sub capotă. Motorul, un diesel de 6,8 litri, dezvoltă 320 CP, cam cât are un Porsche Boxter S (model 2012), şi poate propulsa maşina până la o viteză maximă de aproximativ 225 km/h.

Vezi şi Volkswagen Beetle din 1947, mai AERODINAMIC decât un Mercedes CLA sau Golf 7!

Ceea ce face ca modelul să fie atât de scump este mai ales faptul că motorul este chiar cel original, montat pe maşină cu ma bine de 75 de ani în urmă. Modelul are o transmisie manuală cu trei trepte de viteză. Cu toate că azi poate părea insuficient pentru un motor atât de puternic, pe atunci maşinile nu aveau o acceleraţie atât de rapidă ca în zilele noastre.

Un alt aspect important, o inovaţie la vremea sa, îl reprezintă sistemul retractabil al acoperişului. Într-o perioadă când era nevoie chiar şi de două persoane pentru a trage acoperişul unei decapotabile, Duesenberg Model J dispunea de un sistem retractabil semi-automat. Şoferul îşi putea acţiona acoperişul maşinii cu ajutorul unei manete.

Cu toate că Duesenberg a produs modele care au avut succes în acea epocă, din păcate compania nu a mai reluat activitatea după cel de-al doilea război mondial. Fraţii Duesenberg  au construit manual toate modelele produse între anii 1913 – 1937. Unele modele au câştigat competiţii celebre precum Le Mans 24h.

Puţinele modele care mai există în lume la ora actuală sunt vândute pentru sute de mii de dolari. Cel mai scump Duesenberg din istorie a fost licitat în 2011, tot în SUA, pentru 10,34 milioane de dolari.

Vezi şi SHELBY 1000/Ford Mustang, cel mai puternic bolid din lume. Vezi cât costă şi câţi cai are!

Cele mai citite

Zelenski îl propune pe șeful Naftogaz pentru funcția de premier

Documentul a fost deja înregistrat în Parlament, iar deputații urmează să-l analizeze și să îl supună votului în perioada imediat următoare, conform procedurilor legalePreședintele...

Atac asupra Kievului: doi morți, printre care un adolescent. Rusia intensifică ofensiva cu rachete și drone

Cele mai afectate au fost cartierele Sviatoșîn și Darnîțki, unde loviturile au provocat incendii și distrugeriUn nou atac cu rachete balistice lansat de Rusia...

FAO: Costul unei diete sănătoase a urcat cu 25% în cinci ani

Costul unei diete sănătoase a crescut cu 25% în ultimii cinci ani și a ajuns la 4,28 dolari pe persoană pe zi, potrivit raportului...
Ultima oră
Pe aceeași temă