15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialIsrael: Poliția a transmis procuraturii rezultatele anchetei care vizează soții Netanyahu

Israel: Poliția a transmis procuraturii rezultatele anchetei care vizează soții Netanyahu

Rezultatele anchetei care îi vizează pe premierul israelian Benjamin Netanyahu și soția sa, suspectați că ar fi utilizat fonduri publice în scopuri private, au fost transmise de poliție către procurori, informează AFP, citat de Agerpres.

Poliţia nu a furnizat detalii despre rezultatele anchetei, dar presa israeliană asigură că poliţia recomandă începerea urmăririlor împotriva Sarei Netanyahu. Anunţul intervine după câteva zile de la publicarea unui raport oficial distinct care examina în detaliu călătoriile cu avionul efectuate de Benjamin Netanyahu şi de familia sa, indicând existenţa unor posibile conflicte de interese. 

Sara Netanyahu fusese audiată de anchetatori, anul trecut, după afirmaţii care acuzau cuplul că ar fi cheltuit bani ai contribuabililor pentru mobilier de grădină şi reparaţii ale instalaţiei electrice în vila personală din Cesareea (vest) a familiei. 

Citește și: Premierul Benjamin Netanyahu, suspectat de posibile conflicte de interese

În comunicatul publicat duminică, poliţia arată că această anchetă, începută în februarie 2015, examinase „suspiciunile privind comiterea unor acte de delincvenţă, inclusiv în scopul obţinerii frauduloase de avantaje, fraudă şi abuz de încredere”.

„Toate probele au fost transmise procurorului districtului din Ierusalim care a urmărit ancheta, cu scopul ca el să poată studia dosarul şi să ia o decizie (de urmărire penală sau nu)”, a continuat poliţia, care nu a făcut alte comentarii, dar – potrivit canalelor media israeliene – recomandă procurorului să înceapă urmărirea împotriva Sarei Netanyahu şi a altor persoane, dar nu şi împotriva soţului ei. 

Marţi, a fost publicat un raport asupra călătoriilor în străinătate ale lui Netanyahu, unele dintre ele efectuate împreună cu soţia şi copiii săi, între 2003 şi 2005, când era ministru al finanţelor. 

„Călătoriile dlui Netanyahu şi ale familiei sale, finanţate de organizaţii externe (care nu au legătură cu guvernul) în timpul perioadei în care era ministru al finanţelor, au contravenit reglementărilor în vigoare în domeniu şi ar putea da impresia astfel că el a obţinut beneficii sau că este vorba despre un conflict de interese”, indică raportul. 

Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă