13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportDuckadam, despre tragerea la sorți de la Romexpo: Nu cred că locul...

Duckadam, despre tragerea la sorți de la Romexpo: Nu cred că locul meu era acolo

Câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, fostul mare portar, intrat în istorie prin cele patru lovituri de departajare apărate în finala cu FC Barcelona, Duckadam nu a participat la vreun campionat european în carieră, spre deosebire de Gheorghe Hagi, despre care a spus că ar fi fost îndreptăţit să participe la eveniment.

“Nu, eu cred că Gică Hagi era îndreptăţit să fie chemat pentru că eu nu am participat la un Campionat European şi nu mă aşteptam la aşa ceva, probabil că nici nu meritam. Eu o să fiu chemat cu alte ocazii, dar cu siguranţă Gică Hagi ar fi trebuit să fie acolo. Eu nu am participat la un Campionat European, nu cred că locul meu era acolo. Da, UEFA mă apreciază, am fost invitat de ei în mai multe rânduri la evenimente importante, dar asta a fost hotărârea federaţiei, asta e”, a declarat Duckadam.

La trei zile după evenimentul organizat la Romexpo, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, i-a cerut scuze lui Gheorghe Hagi, într-o scrisoare deschisă postată pe site-ul FRF, pentru că fostul mare jucător nu a fost invitat la tragerea la sorţi a grupelor EURO 2020.

Cele mai citite

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

Experiența militarilor ucraineni cu un lansator de rachete românesc: „Am oprit pentru că fierbea”

Artileriștii din armata Ucrainei au vorbit, în permieră, despre experiența lor dobândită pe o armă românească pe care o folosesc în războiul contra Rusiei...

Tradiţii în Joia Mare. Cum vopsim ouăle cu ingrediente naturale

În Joia Mare se prepară mâncărurile care vor fi puse pe masa de Paşte şi se vopsesc ouăle. Iar în timp ce unele gospodine...
Ultima oră
Pe aceeași temă