18.2 C
București
sâmbătă, 15 iunie 2024
AcasăSpecialO importantă statuie din România, vandalizată de doi tineri

O importantă statuie din România, vandalizată de doi tineri

Una dintre statuile de bronz din interiorul Cetăţii Alba Carolina, care întruchipează un soldat austriac din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, perioadă când a fost construită fortificaţia, aflată pe lista celor mai fotografiate obiective de către turiştii care vizitează Alba Iulia, a fost vandalizată de doi tineri, care au rupt baioneta şi au luat-o cu ei. 

Autorităţile locale au postat marţi, pe o reţea de socializare, imagini din cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, atât foto, cât şi video, cu doi tineri, aflaţi, după toate aparenţele, în stare de ebrietate, care s-au oprit în dreptul statuii de bronz amplasate la Poarta a III-a a Cetăţii şi au vandalizat-o, transmite Agerpres. 

'După aproximativ 3 minute de staţionare în jurul statuetei, cu încercări repetate de desprindere a unor elemente aparţinând acesteia, unul dintre adolescenţi a reuşit să rupă baioneta soldatului. Cu baioneta camuflată la piept, aceştia şi-au continuat deplasarea spre Piaţa Cetăţii', se precizează în postarea de pe contul de facebook al Dispeceratului Primăriei Alba Iulia. 

Nu este pentru prima dată când statuia a fost vandalizată, mai existând de-a lungul timpului încercări de desprindere a baionetei de bronz. Realizate prin proiectul ce a vizat reabilitarea interioară a cetăţii din Alba Iulia, cele peste treizeci de statui şi grupuri statuare din bronz au costat în total 1,5 milioane de lei, fără TVA.

Cele mai citite

Toți portughezii vor purta tricou CR7 la EURO 2024, ca să nu mai existe dubii în legătură cu marcatorul

IlustrațiiȘ Marian Avramescu Legenda vie a fotbalului portughez Cristiano Ronaldo mai are doar câteva zile până la debutul la Turneul Final al Campionatului European...
Ultima oră
Pe aceeași temă