15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportRomânia, eșec la limită cu Muntenegru

România, eșec la limită cu Muntenegru

Naționala antrenată de Tomas Ryde a suferit al doilea eșec la Mondialul găzduit de Japonia și este în pericol să rateze calificarea în faza grupelor principale ale competiție nipone.

În prima repriză, tricolorele au început în forță și s-au aflat în permanență la conducerea jocului, iar la pauză scorul era de 11-10 pentru echipa noastră.

În mitanul secund, România a continuat jocul bun şi a profitat de slăbiciunile adversarului, desprinzându-se la 21-17. Ultimul sfert de oră al meciului a fost unul de coșmar pentru elevele lui Ryde, care au încasat șapte goluri consecutive. Cu Cristina Neagu în mare formă, româncele au încercat să revină și să obțină egalul, însă scorul final a fost 27-26 pentru muntenegrence.

Cu 11 goluri marcate, Cristina Neagu a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului. „Jucăm din ce în ce mai bine, iar acum toată concentrarea va fi pe meciul cu Ungaria. Trebuie să câștigăm pentru a ne califica în grupele principale. Nu am urmărit foarte mult meciurile lor, însă am încredere că ne vom impune”, a spus Neagu, la final.

În celelalte meciuri ale grupei, Spania a surclasat Kazahstanul cu 43-16, iar Ungaria a învins clar Senegalul, scor 30-20.

În pofida acestui eșec, tricolorele păstrează șanse pentru a merge mai departe. Singura condiție pe care Neagu și compania trebuie să o îndeplinească este clară: victoria cu puternica națională a Ungariei. Meciul este programat astăzi, cu începere de la ora 12:00.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...
Ultima oră
Pe aceeași temă