13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialUn camion a luat FOC în timpul mersului, în Mehedinți

Un camion a luat FOC în timpul mersului, în Mehedinți

Traficul rutier a fost reluat, joi seara, pe drumul naţional DN 56A, acesta fiind blocat după ce un autotren a luat foc, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mehedinţi, Lidia Viziru, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, în jurul orei 16.00, în extravilanul localităţii Hinova a luat foc un autotren încărcat cu granule de PVC, situaţie care a dus la blocarea pe ambele sensuri a arterei de circulaţie care face legătura între oraşele Drobeta Turnu Severin şi Vînju Mare. 

“Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului cu două ASAS, un autovehicul SMURD, 10 subofiţeri şi un ofiţer. Se presupune că focul a izbucnit de la ferodourile autotrenului respectiv. Conducătorul auto şi nici o altă persoană nu au avut de suferit de pe urma acestuia”, a precizat Viziru. 

Reprezentanta IPJ Mehedinţi a mai arătat că, timp de aproximativ 80 de minute, circulaţia în zona de sud a judeţului Mehedinţi s-a derulat pe o variantă ocolitoare până când pe DN 56A, în zona producerii incidentului, s-a deschis un sens de mers. 

“Epava autovehicului a fost scoasă de pe carosabil de administratorii de drum şi circulaţia, la această oră, se desfăşoară fără restricţii pe DN 56 A”, a adăugat Lidia Viziru.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...
Ultima oră
Pe aceeași temă