15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialIndia ia măsuri pentru combaterea atacurilor online la adresa femeilor

India ia măsuri pentru combaterea atacurilor online la adresa femeilor

India va lua măsuri stricte împotriva celor care vor comenta negativ şi vor posta mesaje îndreptate împotriva femeilor în mediul online, a anunțat ministrul pentru drepturile femeilor şi dezvoltarea copiilor din India, Maneka Gandhi, potrivit portalului mashable.com, citat de Agerpres.

Luna trecută, cântăreaţa indiană Sona Mohapatra a fost ţinta unor mesaje online ale unor „troli”, după ce aceasta l-a criticat pe cunoscutul actorul de la Bollywood Salman Khan pentru că a folosit analogia violului atunci când a descris programul său istovitor de filmare. 

Luând notă de numărul în creştere al incidentelor similare, care au avut drept ţintă femeile, guvernul indian este hotărât ia măsuri cu privire la atacurile online şi la hărţuirile la adresa femeilor. 

„Eşti o femeie care a fost atacată de troli sau a fost ţinta unor abuzuri? Informează-mă la gandhim@nic.in”, a scris Maneka Gandhi pe contul său de Twitter. 

Ea a solicitat Comisiei naţionale pentru femei să monitorizeze cazurile în care femeile au fost atacate în mediul online de utilizatori anonimi şi a cerut crearea unui departament separat care să se ocupe de chestiunea în cauză. 

Gandhi a declarat reporterilor că mesajul său de pe Twitter a fost o reacţie la atacurile online îndreptate împotriva cântăreţei Sona Mohapatra. „Cazul acestui utilizator anonim care a hărţuit online cântăreaţa a fost adus la cunoştinţa noastră în această dimineaţă. Am contactat reţeaua Twitter şi i-au blocat accesul”, a indicat Gandhi. 

Anterior, ministra a susţinut că atacurile online împotriva femeilor trebuie considerate acte de violenţă.

Cele mai citite

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...
Ultima oră
Pe aceeași temă