13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPROTEST INEDIT al amerindienilor din Canada

PROTEST INEDIT al amerindienilor din Canada

Traficul feroviar dintre Toronto, Ottawa şi Montreal a revenit la normal, luni, după ce a fost întrerupt de indigenii care au manifestat în cadrul unei vaste mişcări de contestare care denunţă condiţiile de viaţă ale amerindienilor, metişilor şi inuiţilor din Canada, potrivit Mediafax.

Aproximativ 2.500 de pasageri şi 12 trenuri care leagă cele două mari oraşe din estul Canadei au fost blocaţi timp de patru ore, duminică seara, la sud de Kingston (provincia Ontario) de către amerindieni al căror demers se înscrie în cadrul mişcării “Idle No More”.

Această acţiune constituie un nou tur de forţă al indigenilor canadieni care au lansat în urmă cu o lună mişcarea de apărare a drepturilor aborigenilor “Idle No More”.

Îngrijorările lor au fost generate de un proiect de lege ale cărui prevederi riscă, potrivit lor, să suprime protecţia legală de care beneficiază cursurile de apă şi pământurile de pe teritoriul lor.

Emblema acestei lupte a devenit greva foamei începută de lidera amerindiană Theresa Spence la 10 decembrie la Ottawa, în faţa Parlamentului federal.

Pentru a-şi înceta greva, Spence cere o întâlnire cu premierul Stephen Harper sau cu guvernatorul general David Johnston – care o reprezintă pe regina Elizabeth II în această fostă colonie britanică – pentru a discuta situaţia aborigenilor.

În faţa refuzului lui Harper de a se întâlni cu ea, mişcarea nu a încetat să ia amploare de-a lungul ţării în ultimele zile. Duminică, circa 20 de deputaţi federali şi-au exprimat sprijinul faţă de Spence, în timp ce manifestaţii au avut loc la Toronto, Calgary şi Vancouver.

Cele mai citite

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

AUDIO. Dan Podaru propune construirea de campusuri pentru preșcolari și elevi în sectorul 1

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER) la funcția de primar al sectorului 1, Dan Podaru, propune construirea unor campusuri cu grădinițe, școli, afterschool-uri și spații...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă